Polițiștii bihoreni au trimis după gratii un violator, un urmărit internațional și alți 6 infractori

De Alexandru Guiaș
1Comentariu
Polițiștii bihoreni au trimis după gratii un violator, un urmărit internațional și alți 6 infractori
În urma unei acțiuni, polițiștii bihoreni au depistat și reținut un urmărit internațional și șapte persoane condamnate la închisoare pentru comiterea unor infracțiuni.

Polițiștii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu polițiștii secțiilor de poliție rurală și ai posturilor de poliție comunale au acționat pe raza județului Bihor pentru a depista persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate și persoane urmărite în temeiul legii sau care se sustrag executării pedepselor cu închisoarea la care au fost condamnate. Acțiunea s-a desfășurat miercuri, 19 octombrie, între orele 8:00 – 14:00,

S-a lăsat cu rețineri

În urma acțiunii, polițiștii Postului de Poliție Ineu au depistat și reținut un tânăr de 15 ani, din comuna Ineu, urmărit internațional. Autoritățile din Franța au emis pe numele său un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt pe teritoriul Franței. Cel în cauză a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe numele său fiind emisă o ordonanță de reținere pentru 12 ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile franceze, instanța dispunând luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 15 zile.

Polițiștii bihoreni au mai identificat și reținut o femeie de 37 de ani, din comuna Oșorhei, pe numele căreia Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a unei pedepse, fiind condamnată la 3 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori. Tot pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, polițiștii bihoreni au identificat și reținut un bărbat de 49 de ani, din Oșorhei, împotriva căruia Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani închisoare.

Polițiștii au reținut un bărbat de 27 de ani, din Popești, pe numele căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani închisoare, pentru viol.

Tot miercuri, polițiștii au depistat și reținut un bărbat de 26 de ani, din Husasău de Tinca, pe numele căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare. Bărbatul fiind condamnat la 1,4 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni silvice.

Pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, polițiștii au reținut un bărbat de 48 de ani, din Copăcel, împotriva căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse de 6 luni închisoare.

De asemenea, a fost depistat și reținut un bărbat de 28 de ani, din Lugașu de Jos, împotriva căruia Judecătoria Aleșd a emis un mandat de executare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală fiind condamnat la 6 luni închisoare.

Un bărbat de 29 de ani, din Oradea, împotriva căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse de 1,6 ani închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier a fost reținut de polițiști.

Toți cei în cauză au fost încarcerați în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepselor la care au fost condamnați.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor