Prejudiciu de 1 milion de euro după ce au modificat fluxul tehnologic de producere a alcoolului

1Comentariu
Prejudiciu de 1 milion de euro după ce au modificat fluxul tehnologic de producere a alcoolului
© Foto: antifrauda.ro
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat, pe 17 decembrie, 29 percheziţii domiciliare pe raza județului Suceava, dintre care 23 la puncte de lucru ale unor societăţi comerciale.

Perchezițiile au venit după ce în perioada decembrie 2014 – mai 2015, inspectorii antifraudă fiscală au investigat o firmă din Suceava, specializată în producerea alcoolului, care, în perioada 2014-2015, s-a sustras de la plata către bugetul de stat a cca 1 milion euro, reprezentând taxe și accize.

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală au descoperit un grup infracțional organizat pentru prejudicierea bugetului statului, care a modificat fluxul tehnologic de producere a alcoolului, prin montarea neautorizată de conducte mobile, furtunuri elastice, canele şi robinete înaintea contoarelor, și chiar conducte către proprietăți învecinate, toate în scopul evitării contorizării cantității de alcool și sustragerii de la plata accizelor aferente datorate bugetului de stat. În timpul perchezițiilor a fost găsită cantitatea de 720 de litri de alcool, fără proveniență legală, și 3.000 de PET-uri pregătite pentru îmbuteliere.

Foto: antifrauda.ro Foto: antifrauda.ro ©

Produsele alcoolice necontorizate, obținute ilegal din antrepozitul investigat, se comercializau ulterior pe raza județului Suceava, cu încălcarea tuturor prevederilor legale în domeniu.

Cooperarea interinstituţională între Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism şi Direcţia generală antifraudă fiscală se derulează cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

Sursa: antifrauda.ro/ DIICOT



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor