„Presarii” s-au duelat cu „bancherii” la Delani

De Teodor Biriş
Radu Moldovan, alături de colegii săi
Radu Moldovan, alături de colegii săi
Proiectul „Fă sport indiferent de vârstă!” şi-a mai derulat o etapă pe teren sintetic la Baza Sportivă Delani, pusă la dispoziţie de Ionuţ Cergheş.

Meciul dintre echipa Presei şi cea alcătuită din angajaţi ai Băncii Transilvania a avut şi un caracter festiv. Angajat al băncii, Radu Moldovan, fost arbitru şi actual observator AJF Bihor, s-a pensionat şi colegii au decis să-i facă o surpriză cu această ocazie. Radu Moldovan a arbitrat jocul, iar la final a fost premiat cu un frumos trofeu, „pentru cel mai bun manager sportiv”.

Jocul dintre cele două echipe a fost spectaculos şi s-a încheiat cu scorul de 10-8 în favoarea „bancherilor”.

Au evoluat echipele:

BT: Cristian Silaghi – portar; Dan Dota (3 goluri), Flaviu Lucuș (3), Adrian Bodiu (1), Călin Cârlig (1), Florin Balaj (1), Vlad Marușca (1). Antrenor-jucător: Marius Carțiș

Presa: Peti Boroș – portar; Ionel Goina (1 gol), Ionuț Cergheș (2), Felix Filimon (1), Gabi Matica (1), Gheorghe Rusu (1), Teodor Biriș (1), Ionuț Cergheș jr. (1). Antrenor-jucător: Gheorghe Rusu

Arbitru: Radu Moldovan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !