Presează CJ să-şi reabiliteze clădirile

De Dan Birta
1Comentariu
Presează CJ să-şi reabiliteze clădirile
Executivul local insistă ca forul judeţean să reabiliteze cele două imobile, chiar dacă acestea fac obiectul unor procese în justiţie.

Primarul Ilie Bolojan zice că ar exista premisele pentru crearea cadrului legal al reabilitării.

„Am fost anul trecut cu dl. Popa la episcopul romano-catolic şi am căzut de acord, verbal, asupra unei înţelegeri între cele trei părţi. Episcopia să fie de acord cu reabilitarea acestor clădiri din banii CJ urmând ca, dacă Episcopia va câştiga aceste clădiri, să permită CJ folosirea imobilelor până la amortizarea sumei. Aşa există şi baza legală pentru CJ să intervină într-o clădire aflată în litigiu.

Primăria poate să contribuie cu proiectul tehnic, cu scutiri de taxe sau să participăm cu 20% din costuri, aşa cum participăm la alte clădiri monumente istorice. Din păcate, nu s-a făcut nimic”, zice edilul.

Primarul spune că discuţia a fost reluată anul acesta şi primind acordul episcopului, a trimis o adresă CJ, cerându-i să iniţieze demersurile pentru reabilitare.

„Sunt două clădiri importante în Oradea, Policlinica şi Filarmonica. Probabil că durata acestor procese va fi destul de lungă şi de-acum înainte, oricum trenează de câţiva ani, situaţie în care, dacă nu se găseşte o formulă de înţelegere, la finalul proceselor, indiferent cine le va câştiga, va mai primi doar o ruină din faţada Filarmonicii şi o ruină integrală la Policlinică. Acolo gradul de degradare este mult mai accentuat”, apreciază Bolojan.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor