Singura echipă care a aunat mai mult este lidera Gloria Bistriţa – 13 puncte. „Este un parcurs bun, dar cu puţină şansă putea fi şi mai bun, având în vedere că am avut adversari accesibili. Regretul meu e că nu am învins Argeşul. Măcar una din multele ocazii de gol trebuie să o fructificăm”, spune căpitanul Zeno Bundea.
„Orgolii de ambele părţi”
Fost căpitan şi la FC Bihor, „decarul” Luceafărului a făcut o prefaţă a meciului dintre cele două formaţii bihorene din Liga 2 programat vineri de la ora 17 la Sânmartin. „Un derby local naşte întotdeauna orgolii de ambele părţi. Se vor duela două echipe diferite. De partea noastră avem atuul experienţei, în timp ce FC Bihor are de partea sa tinereţea. Se poate întâmpla orice, dar gândul nostru este doar la victorie. Presiunea va fi pe ei. Noi suntem liniştiţi din punctul de vedere al obiectivului, în timp ce ei şi-au propus mult mai mult în acest campionat”. În tur a fost 2-2, iar golul prin care Luceafărul a luat un punct a fost marcat de Bundea. „Îmi doresc să marchez în fiecare meci dacă aş putea, nu numai cu FC Bihor, dar cel mai important e să câştige echipa”.
La 34 de ani, Bundea şi-ar mai dori să joace. „Atâta timp cât mă simt bine, vreau să evoluez cât mai mult. Simt că încă pot face faţă şi nu văd de ce nu aş continua”, a încheiat mijlocaşul aflat sub contract cu Luceafărul până în vară.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!