Prevenţii contestate în trei dosare complexe

De Cristian Horgoș
9Comentarii
Prevenţii contestate în trei dosare complexe
Curtea de Apel va soluţiona, joi, contestaţiile măsurilor preventive dispuse de Tribunal în trei dosare importante.


Judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Oradea au de verificat, joi, măsurile preventive dispuse de Tribunalul Bihor în trei dintre dosarele cu cel mai mare impact public din ultima perioadă.

În două dintre cauze, cele privindu-i pe vicepreşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Bihor – Alexandru Kiss plus omul de afaceri Beniamin Rus, respectiv pe cadrele medicale ale Serviciului de Expertiză din cadrul Casei de Pensii Bihor, contestaţiile au fost declarate de către inculpaţi. Iar în dosarul privind contrafaceri de carduri bancare şi fraudări de aparate de jocuri de noroc, contestaţiile au fost întreprinse de procurorii DIICOT Oradea.

Kiss şi Rus iarăşi încearcă

Pe 3 iunie, Tribunalul Bihor a respins propunerea DNA Oradea de arestare preventivă a inculpaţilor Kiss Alexandru şi Rus Beniamin, dispunând în schimb măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Soluţia Tribunalului a fost contestată atât de cei doi inculpaţi cât şi de procurorii anticorupţie la nivelul Curţii de Apel Oradea, care a menţinut însă, pe 9 iunie, măsura controlului judiciar.

Astfel că, la prima vedere pot părea „premature” noile contestaţii prin care Kiss şi Rus solicită înlăturarea controlului judiciar şi a interdicţiilor aferente.

Însă acţiunea celor doi inculpaţi se bazează pe prevederea Codului de Procedură Penală potrivit căreia, în termen de trei zile de la înregistrarea rechizitoriului la instanţă, inculpaţii pot solicita reverificarea măsurilor preventive dispuse în cauză.

Ori, aşa după cum am anunţat, pe 17 iunie, DNA Oradea a trimis în judecată dosarul privindu-i pe Kiss, Rus şi alţi patru co-inculpaţi: Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo (ambii ca reprezentanţi ai firmei Keviep) şi Roatiş Gheorghe Ioan (ca furnizor de cărbune de import pentru CET Oradea). Totodată, DNA a instituit sechestru asigurator asupra averilor lui Kiss, Rus şi Roatiş până la concurenţa prezumtivei mite totale de 4.312.847 euro plus a prezumtivului prejudiciu de 6.126.219 euro constând în preţul terenului pe care firma Selina a fost „scutită” să-l cumpere de la Consiliul Judeţean Bihor pentru edificarea cartierului «Luceafărul». În speţă, este vorba de terenul din jurul blocurilor, necesar pentru căi de acces, spaţii verzi etc. în condiţiile în care Selina a achitat Consiliului Judeţean strict terenul pentru amprenta blocurilor de locuinţe.

11doctorita

Pentru „şpagatită” cronică

Toţi cei cinci medici şi asistentele lor de la Serviciul de Expertiză Medicală de pe lângă Casa de Pensii Bihor au contestat, pe 19 iunie, arestările preventive dispuse de Tribunal în ziua precedentă. Cei zece au fost reţinuţi în urma unei ample acţiuni derulate, pe 17 iunie, de poliţiştii IPJ Bihor sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi cu sprijinul ofiţerilor judiciari ai DGA şi a tehnicienilor SRI.

Anchetatorii acuză cele zece cadre medicale că ar fi primit mită în sumă de circa un milion de euro de la bihorenii care se prezentau cu dosare pentru obţinerea pensiei de invaliditate.

Ca atare, procurorii au instituit sechestru asiguratoriu extins inclusiv asupra bunurilor unor persoane apropiate inculpaţilor.

Trei contestaţii la sechestre

Dintre cele zece cadre medicale doar doctoriţa Guţ Ana a contestat, la Tribunalul Bihor, măsura sechestrului asigurator, printr-o acţiune în care s-a manifestat ca şi contestator şi mama acesteia.

Aceasta în condiţiile în care procurorii au pus sechestru pe 3 apartamente deţinute de Guţ Ana dar şi pe casa din Cociuba Mare a mama ei precum şi pe sumele de 205.710 lei şi 19.385 de euro găsite în autoturismul doctoriţei precum şi a sumelor de 772.200 lei, 120.000 dolari şi 4.820 euro găsite în case din Cociuba Mare. Rămâne ca doctoriţa Guţ Ana să demonstreze judecătorilor că imobilele şi „cash”-ul în sumă de circa 1,5 milioane de lei provin din surse legale.

O altă contestaţie pentru sechestru a fost întreprinsă de asistentul universitar Marius Rus, care este logodnic al fiicei doctoriţei Emilia Maria Cun. Aceasta fiindcă anchetatorii au găsit şi ridicat peste 15.000 de euro găsiţi în casa inculpatei Emiliei Maria Cun dar în care locuieşte şi viitorul ginere al acesteia. Practic, Rus are de demonstrat instanţei că banii respectivi proveneau din salarul său de asistent la Facultatea de Medicină şi Farmacie sau din altă sursă legală.

Iar a treia contestaţie pentru măsuri asiguratorii au depus-o Geta Arnăutu şi soţul acesteia, în condiţiile în care femeia este managerul unei clinici de chirurgie pe care inculpata Anca Domnica Grigorescu a creditat-o contractual cu suma de 400.000 de lei folosită pentru achiziţii de echipament medical.

Cele trei contestaţii vor fi soluţionate mâine de Tribunalul Bihor.

Ceilalţi inculpaţi nu au contestat deocamdată sechestrele în condiţiile în care anchetatorii au indisponibilizat, per total, sumele de 1.402.081 lei, 190.880 euro, 125.386 dolari, 10.640 franci elveţieni şi 89.000 forinţi instituind însă sechestru şi pe 43 de locuinţe, 25 de terenuri, 16 autoturisme şi acţiuni la bursă.

11VasileSalajan

DIICOT insistă pe arest

Procurorii DIICOT Oradea vor încerca joi să convingă judecătorii Curţii de Apel că e insuficientă măsura controlului judiciar decisă de Tribunal în cazul inculpaţilor Sebastian Dragoş B., Mircea Adrian D. şi Ion Valentin V., unul dintre argumente fiind şi prejudiciul relativ mare, de circa 100.000 de lei.

Cei trei au fost reţinuţi pe 18 iunie în urma a zece percheziţii domiciliare care s-au soldat cu găsirea de zeci de carduri clonate şi de dispozitive pentru contrafacerea instrumentelor de plată. Din cele 21 de persoane audiate, procurorii au stabilit că rolurile cele mai importante în grupare le-ar fi avut cei trei tineri pe care i-au prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Unul dintre ei e suspectat că punea în circulaţie cardurile măsluite, pe teritoriul Franţei şi Belgiei iar altul că achiziţiona cu respectivele mijloace de plată parfumuri şi produse electronice scumpe.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor