Prima eliberare a cartii de identitate la 14 ani

De Otilia Șandor
Prima eliberare a cartii de identitate la 14 ani
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a jud. Bihor reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate şi cu 15 zile de la producerea unor modificări în celelalte cazuri prevăzute de lege.

Astfel, în cazul minorilor,termenul în care sunt obligaţi să se prezinte la sediul serviciului comunitar local de evidenţă pentru eliberarea cărţii de identitate este de 15 zile de la împlinirea vîrstei de 14 ani.

În această situaţie, minorul se prezintă la ghişeul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate.

Documente necesare:

• cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnată atât de minor, cât şi de părinte/reprezentant legal;

• certificatul de naştere, original şi copie;

• actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal;

• documentul cu care părintele/reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;

• certificatul de căsătorie al părinţilor sau, după caz, hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, original şi copie;

• chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate – 7 ron.

• taxa de timbru- 4 ron.

Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.

Declaraţia prevăzută mai sus, poate fi dată la ghişeu, în prezenţa personalului serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase