Primăria Aleșd, gata să dea în judecată ADR

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Primarul Ioan Todoca
Primarul Ioan Todoca
Informația a fost făcută publică recent de primarul Aleșdului Ioan Todoca, la Marghita, cu prilejul reuniunii a cinci consilii locale din România și Ungaria, în cadrul proiectului „Pod Administratiiv între orașele din zona transfrontalieră româno-maghiară”.

Autoritățile din România, respectiv Primăria Marghita și Primăria Aleșd au vorbit despre proiectele pe fonduri europene derulate, din perspectiva singurei modalități de a dezvolta comunitățile. Aceasta, mai ales în contextul noilor realități fiscale, bugetele locale fiind diminuate prin reducerea cotei impozitelor pe salarii de la 16% la 10%.

Prezent la întâlnirea administrațiilor din România și Ungaria, la Marghita, în calitate de lider de proiect, primarul Aleșdului Ioan Todoca a vorbit și despre succesul pe care administrația pe care o conduce o are în accesarea fondurilor europene, dar și despre situațiile mai puțin plăcute. La acest din urmă capitol, primarul Todoca a spus că unul dintre proiectele mari ale Aleșdului, pe Situații de Urgență e al doilea sub linie și a a adus în atenție o situație neplăcută, cea în care a depus un proiect în cadrul Programului Operațional Regional, pe axa 13.

Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, contractul a plecat în decembrie la Ministerul Dezvoltării pentru a fi semnat la finanțare și s-a întors nesemnat. În acest timp însă, Agenția de Dezvoltare Regională a cerut Primăriei Aleșd să dărâme terenuri de sport și trotuare pentru ca CF-ul să fie gol. „Dacă acest proiect nu se va semna, vom da Agenția de Dezvoltare în judecată pentru a recupera pagubele produse, ceea ce am distrus la cererea lor.

Investiții în Aleșd

Este vorba despre un proiect de 2,3 milioane de euro, bani care nu sunt de aruncat”, a spus primarul Ioan Todoca. Primii sub linie, din perspectiva finanțării sunt aleșdenii și cu proiectul depus pe axa Sănătate și care are ca obiect reconversia Băncii Agricole în Ambulatoriu. Speranța primarului este să obțină finațare pentru proiect ca urmare a „economiilor făcute la licitații”, dacă nu, „chiar în această săptămână voi depune proiectul la Compaia Națională de Investiții, să vedem de unde sare iepurele până la urmă”.

Primarul Aleșdului are încă o variantă pentru a îmbunătăți serviciile medicale în Aleșd, domeniu care se află permanent în atenția șefului Primăriei și ca urmare a faptului că mulți ani a fost managerul spitalului orășenesc. Ioan Todoca spune că dacă proiectul privind ambulatoriul nu va fi finanțat, ia în calcul să reactiveze un proiect depus în 2016 pentru achiziționarea unui computer tomograf.

Blocaje în consiliul local

„Din păcate pe «Mobilitate urbană» nu am putut depune proiecte ca urmare a unor blocaje din consiliul local privind cadastrarea. Nu erau făcute cadastrări în oraș. Acum, aceste blocaje vor fi eliminate prin noul Cod administrativ.

Noul Cod va elimina multe blocaje din consiliile locale și Consiliul Județean. În acest context ne pregătim pentru noul exercițiu financiar să schițăm proiecte și pe „Mobilitate urbană»”, a anunțat primarul Aleșdului Ioan Todoca.

Dintre proiectele de succes derulate prin Compania Națională de Investiții, primarul Todoca a vorbit despre reabilitarea rețelelor de apă, canalizare, stație de epurare și pompare, proiecte de 4 milioane de euro, dar și despre reabilitarea Casei de Cultură. 10 proiecte ce au ca obiect școlile și grădinițele din oraș, în valoare de 4 milioane de euro, au fost derulate de Primăria Aleșd prin PNDL.

Un milion de euro vor fi investiți în reabilitarea exterioară a secției TBC, iar 150.000 de euro au fost investiți în parcuri.

5 administrații locale din România și Ungaria, soluții comune de dezvoltare



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor