Prins cu permis fals și cu BMW furat

Reactualizat la:
1Comentariu
Prins cu permis fals și cu BMW furat
Polițiștii de frontieră orădeni au prins doi bărbați în timp ce încercau să introducă în țară două autoturisme BMW căutate pentru confiscare în Italia. 

Cei doi cetățeni moldoveni s-au prezentat la Vama Borș la primele ore ale zilei de 13 iulie, într-un interval de jumătate de oră.

Primul dintre ei, cetățean român Mihail R., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în Republica Moldova, s-a prezentat la intrarea în țară în jurul orei 02:30. „La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare moldovenesc, iar la controlul fizic al autoturismului a fost descoperită o carte tehnică în care figurează o altă serie de şasiu decât cea poansonată pe mașina prezentă în punctul de trecere a frontierei”, precizează comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări în baza de date și au constatat că autoturismul BMW tip 525D este semnalat ca fiind “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în urmă cu doar câteva zile, pe 10 iulie 2017.

Și permis fals

Totodată, pe lângă documentele de călătorie, bărbatul a prezentat și un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova. „În urma verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat că nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, transmite Bondar Laura Beatrice.

După aproximativ jumătate de oră, în jurul orei 03:00, tot la Vama Borș, s-a prezentat pentru a intra în țară cetăţeanul român Igor P., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în Republica Moldova, conducând autoturismul marca BMW, tip 525D, an de fabricaţie 2007.

 Și în acest caz polițiștii de frontieră au descoperit că autoturismul figura ca „bun pentru căutat pentru confiscare”, alertă introdusă tot în Italia, în data de 4 iulie.

„Cu privire la cele constatate, ambii şoferi au declarat că au fost rugaţi de un conaţional din R.Moldova să transporte vehiculele din Italia în R. Moldova, în schimbul sumei de 500 euro, fiecare, dar nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt căutate de autorităţile din Italia”, informează Bondar Laura Beatrice.

Ambele mijloace de transport, în valoare de 7.000, respectiv 4.000 euro, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, polițiștii de frontieră întocmind în cele două cazuri acte de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals pentru numitul Mihail R., respectiv tăinuire la furt pentru Igor P., urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor