SC CELESTICA SRL ORADEA s-a alăturat proiectului donând 9 calculatoare și o tablă interactivă, necesare procesului de instruire asistată de calculator, iar SC CESAL SA a donat materiale necesare zugrăvirii și amenajării sălii.
La inaugurarea celui mai performant laborator de informatică din județ au participat dl. Cornel Popa, președinte al Consiliului Județean Bihor, dl. deputat Gheorghe Costin, dl. Adrian Domocoș, primarul Municipiului Beiuș, dl Gabriel Popa – viceprimar, dl. Florin Vlădan – reprezentant OMV PETROM, dna Loredana Totoran și dl. Lorand Costin – reprezentanți ai SC CELESTICA ORADEA, elevi și profesori ai Colegiului Național “Samuil Vulcan” Beiuș.
Proiectul face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a județului Bihor, inițiată de Conducerea Consiliului Județean, care are în vizor încurajarea parteneriatelor dintre companiile private și instituțiile publice.
“Feed-back-ul pozitiv din partea profesorilor și elevilor, concretizat prin rezultatele obținute la examene și concursuri, ne-a confirmat faptul că investițiile în tehnologia educațională trebuie să continue în județul Bihor. Fără educație nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă a acestui județ, întrucât tinerii sunt viitorul. Mulțumim sponsorilor pentru promptitudinea și deschiderea cu care au răspuns, contribuind la implementarea acestui proiect” a precizat domnul Cornel Popa, președinte al Consiliului Județean Bihor.
Domnul director al Colegiului Național Samuil Vulcan, prof. Traian Stanciu, a amintit faptul că în această sală de clasă, echipată acum cu tehnologie de ultimă generație, în urmă cu șapte decenii, învățau cu „creionul și cu creta” cei trei colegi de clasă, deveniți mai târziu membri ai Academiei Române: Mircea Flonta, Marius Sala și Lazăr.
Dorim tinerilor vulcaniști, elevilor școlii, să utilizeze la maximum resursele și mijloacele educaționale puse la dispoziția lor prin acest proiect, continuând să ducă Colegiul nostru printre școlile cu cele mai bune rezultate la olimpiadele și concursurile școlare.
Se cuvine să mulțumim sponsorilor care ne-au sprijinit financiar și material, Consiliului Județean Bihor și Primăriei Beiuș pentru susținere, partenerilor noștri media Național TV Beiuș și Ovidan pentru promovare și să precizăm că aceste evenimente nu ar fi fost posibile fără implicarea deosebită a vulcanistei Adina-Nicoleta Rada.
prof. Claudia Buran
Citiți principiile noastre de moderare aici!