Propunere de lege: repartitoare doar cu acordul proprietarilor

De Călin Corpaş
5Comentarii
Repartitoarele sunt controversate sursa: cugetliber.ro
Repartitoarele sunt controversate sursa: cugetliber.ro
Senatorul Ghilea duce doleanţa Coaliţiei Rogerius în Parlament: repartitoarele montate şi demontate doar cu voia proprietarilor.


Coaliţia Rogerius refuză obligativitatea montării repartitoarelor, stipulată de lege. Şi cum legea nu impune măsuri coercitive pentru cei ce nu îşi montează repartitoare, se lasă, astfel, posibilitatea ca legea să nu fie aplicată. Totuşi, asociaţiile de proprietari din Rogerius vor o legislaţie care să ţină cont de dorinţa proprietarilor din condominii.

Participant la întâlnirile organizate de către Coaliţia Rogerius, senatorul PNL Gavrilă Ghilea propune ca montarea, respectiv demontarea repartitoarelor să fie posibilă prin voinţa a 80% dintre consumatorii din condominiu, branşaţi la sistemul centralizat. În acest sens, Ghilea a iniţiat şi înregistrat recent, la Senat, o propunere legislativă pentru modificarea alin. 5 al art. 10, din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi armonizarea acestuia cu modificarea art. 29 din Legea 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică.

Ghilea

„Este evident că, pentru atingerea obiectivului de reducere a consumului naţional de energie cu 19% până în anul 2020, trebuie ca măsurile de politică în domeniul eficienţei energetice să vizeze întregul lanţ: resurse primare, producere, distribuţie, furnizare, transport – şi nu numai consumatorul final”, susţine senatorul Găvrilă Ghilea în Expunerea de motive care însoţeşte propunerea legislativă înregistrată la Parlament.

Potrivit legislaţiei adoptate anul trecut, până în 2017, toţi proprietarii de apartamente care se încălzesc de la sistemul centralizat sunt obligaţi să îşi monteze astfel de dispozitive în locuinţe. Astfel, potrivit noilor reglementări adoptate în 2014, cei care au renunţat la repartitoare vor fi nevoiţi ca, pe cheltuiala lor, să le remonteze pe calorifere.-



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor