PSD şi PNL joacă leapşa cu “drujba” Holzindustrie

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
3Comentarii
PSD şi PNL joacă leapşa cu “drujba” Holzindustrie
Scandalul Holzindustrie, generat de dezastrul din codrii României, se lasă cu atacuri la baionetă între PSD şi PNL.


Simţindu-se vizată de declaraţiile premierului Victor Ponta, care indica faptul că Holzindustrie Schweighofer ar avea trecere la unii lideri liberali, ex-ministra PNL Lucia Varga a ieşit ieri la atac. Varga a avut un discurs acuzator la adresa lui Ponta, afirmând că socrul său, Ilie Sârbu ar fi un lobbist al companiei austriece acuzată că, prin activitatea sa, defrişează sau încurajează la defrişarea pădurilor României.

„Guvernarea Adrian Năstase a adus Schweighofer în România. Cel mai mare lobbist al acestei firme este socrul dlui Ponta, Ilie Sârbu, cel care a cedat această bogăţie a ţării pe mâna unei singure companii şi dovada acestei legături este menţinerea în funcţie a domnului Adam Crăciunescu, directorul Romsilva, deşi acesta este trimis în judecată pentru acte de corupţie”, a afirmat ieri Lucia Varga. Înainte cu o seară, Ponta declarase că lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis. Fost ministru al Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga susţine că s-a întâlnit o singură dată cu Schweighofer, când era ministru. Însă, printr-un Ordin de ministru, în penultima zi a mandatului său, aceeaşi Varga a ordonat o derogare pentru Parcul Naţional Retezat, astfel încât acolo, într-o zonă de strictă protecţie, să se poată tăia arbori. Pe baza acelui Ordin, Romsilva a scos la licitaţie 10.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Defrişările respective au fost realizate de către firma Susai Servcom – un mai vechi partener al Schweighofer Holzindustrie.

Victor Ponta propune limitarea exporturilor de lemn – materie primă şi înlocuirea acesteia cu produsul finit – mobila. PNL insistă însă că aceasta a fost ideea liberalei Lucia Varga, ex-ministru al Pădurilor, iar Ponta şi-ar însuşi din nou o iniţiativă a PNL. Însă acelaşi Victor Ponta a afirmat la B1 TV că are informaţii concrete legate de unele întâlniri ale unor membri de vază ai PNL cu exploatatorul de masă lemnoasă Schweighofer Holzindustrie, lider în domeniu în România. Ponta nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi că va informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie.

Ponta nu a divulgat numele acelor liberali nici când a fost întrebat dacă este vorba de deputatul PNL Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului în 2005-2008 şi ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta din decembrie 2012 până la ieşirea PNL de la guvernare.

Întrebat dacă este vorba în acest caz de trafic de influenţă, Ponta a răspuns în primă fază „100%”, după care a precizat că nu el este cel care poate face încadrări juridice, insistând însă pe ideea că liderii liberali au avut întâlniri private cu reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer.

Varga sare la socru!

Ulterior declaraţiilor televizate ale lui Ponta, Lucia Varga a ieşit la atac, de la Oradea. Aceasta a afirmat că, de fapt, Guvernul Năstase a făcut din compania Holzindustrie Schweighofer stăpân peste pădurile ţării. Mai mult, pentru Varga, socrul lui Ponta ar fi principalul lobbist al companiei austriece acuzată că se face responsabilă cu defrişarea fondului forestier românesc. „Să iasă Ilie Sârbu şi Crăciunescu, director Romsilva, să explice de ce a încheiat acest contract cu o singură companie, de ce a dat această bogăţie a ţării unei singure companii. În numele PNL, cer doamnei ministru Graţiela Gavrilescu să facă public contractul semnat în 2003 de către Guvernul Năstase cu această companie. Atunci, domnul Victor Ponta era şeful Corpului de Control şi sunt convins că a participat la şedinţa de Guvern prin care s-a luat această decizie”, parează Varga.

Aceasta susţine că s-a întâlnit o singură dată cu Schweighofer, într-un cadru instituţionalizat, însă. Lucia Varga: „Am avut o singură întâlnire instituţională cu Schweighofer în care le-am explicat cum vrem să devenim o ţară ce prelucrează lemnul cât mai aproape de recoltare, pentru a nu mai lăsa ca această resursă să plece la export. Mi-a spus că activitatea firmei va fi afectată, însă i-am spus că nu îl împiedică nimeni să îşi adapteze afacerea. Am avut întâlniri şi cu alţii. Uşa mea a fost deschisă tuturor companiilor plătitoare de taxe şi impozite statului român, indiferent că au capital românesc sau internaţional. În calitate de ministru, a trebuit să găsesc un echilibru şi prin Codul Silvic am prevăzut clar acest echilibru acordând drept de preempţiune companiilor din industria mobilei şi sprijinind capitalul românesc. Nu înţeleg de ce domnul Ponta şi PSD îşi fac un titlu de glorie pentru că nu poartă un dialog cu societatea civilă, cu companiile şi cu Opoziţia. Am avut uşa deschisă cât am fost ministru, discutând cu ONG şi cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă şi cred că într-o democraţie dialogul este calea prin care se poate ajunge la consens, spre binele societăţii. Dacă (Ponta – n.r.) nu vine cu dovezi concrete şi lasă totul la nivelul declaraţiilor demagogice, nu face altceva decât să-i sprijine pe lobbiştii Schweighofer, domnii Sârbu şi Crăciunescu. Aceştia sunt adevăraţii lobbişti ai companiei”.

Victor Ponta

Pragul lui Ponta

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament spre reexaminare noul Cod Silvic dorit de Guvernul Ponta, prezentând opinia Consiliului Concurenţei, care opinează că stabilirea unui prag de maxim 30% la comercializarea masei lemnoase dintr-o singură specie, de către o singură societate, ar fi anticoncurenţial! Anterior, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis „planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

Deşi Ponta vrea acest prag de maximum 30%, Varga insistă că „PSD şi Victor Ponta sunt interesaţi doar de valoarea economică a pădurii. Codul Silvic propus de PSD conţine zero măsuri de protecţie a pădurii. Am propus ca defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de 1 hectar să fie considerate atentate la siguranţa naţională. Victor Ponta a dat un punct de vedere negativ, iar în Senat propunerea a fost respinsă. Este clar că PSD nu este interesat de funcţia de protecţie a pădurii, ci doar de protejarea acestei companii”, atacă Varga, cea care în timpul mandatului său propusese o variantă de Cod Silvic ce nu a mai fost îmbrăţişată de Guvern, după ce PNL a plecat de la guvernare.

Ordinul buclucaş al ministrei Lucia Varga

Deşi a susţinut un Cod Silvic care să protejeze pădurea, un Ordin al ex-ministrei Lucia Varga a dat cale liberă tăierilor în Retezat, realizate de către firma Susai Servcom – indicată ca fiind un mai vechi partener al Schweighofer Holzindustrie. Cu o zi înainte să părăsească funcţia de ministru pentru Ape şi Păduri, în 2012, Lucia Varga a semnat o derogare de la lege pentru a fi permisă tăierea a 10.000 de metri cubi de masă lemnoasă tocmai în Parcul Naţional Retezat. „Acea derogare a fost cu toate avizele, vă pun la dispoziţie toate aprobările. Aprobarea a venit în primul rând de la Parc. Au fost motive strict tehnice, pentru doborâturi. Nu ştiu să existe acolo e neaplicare a legii şi a ordinului, dar o să verific”, a transmis Lucia Varga. Solicitată de JB să lămurească această problemă, pe data de 27 aprilie, Lucia Varga a promis să ne pună la dispoziţie documentaţia, însă nici până la această oră nu ne-a transmis înscrisurile promise. Ancheta realizată de ONG-ul Agent Green, reflectată de către cotidianul România Liberă arată nereguli în exploatarea masei lemnoase din Retezat, exploatare ce a debutat prin emiterea Ordinului pentru derogare, de către Lucia Varga. Sub titlul „Parcul Naţional Retezat, mutilat de defrişări permise de autorităţi”, sunt învederate eforturile şi riscurile la care s-a supus ONG-ul, prin care s-au confirmat mase lemnoase tăiate şi extrase ilegal din Parcul Naţional Retezat.
Lucia Varga

Derogarea s-a dat iniţial pentru eliminarea unei presupuse afecţiuni a arboretului, cauzată de un gândac de scoarţă. „Obiectivul documentației de derogare este eliminarea factorului destabilizator, pentru a se preveni pe cât posibil extinderea în continuare a uscărilor anormale, prin extragerea arborilor afectați de ipidae (n.r. gândaci de scoarță). (…) S-au analizat arboretele afectate de fenomene de uscare, cauzate de înmulțirea speciilor de insecte dăunătoare din genul ips, constatând că suprafața afectată de fenomene de uscare este de 111 hectare”, scria raportul Ocolului Silvic Retezat, Direcția Silvică Hunedoara, ce a stat la baza emiterii Ordinului. Acelaşi Ocol Silvic admite că pe lângă arborii cu probleme au fost tăiaţi şi arbori verzi, în cadrul aceleaşi campanii de igienizare, ce prespune tăierea a 10.000 de mc.

Arborii verzi şi insectele…

„În principal, au fost arbori uscați. Acolo unde a fost nevoie de regularizare, de contur pentru combaterea ipidelor, au fost și arbori verzi tăiați. Regularizarea este o metodă de prevenire a ipidelor. Derogarea ține până se exploatează masa lemnoasă prevăzută în ordinul respectiv al ministrului, în jur de 10.000 de metri cubi”, spune Dumitrescu, şeful Ocolului, potrivit căruia măsuri de prevenire a infestării cu insectele devoratoare de lemn au fost aplicate, dar fără ca răul să poată fi oprit. O comisie a Academiei Române a arătat, însă, că tocmai exploatarea economică a pădurii a condus la răspândirea acestei specii de gândac, prin doborârea arborilor valoroşi şi rămânerea în picioare a arborilor cu probleme, coroborat cu resturile de arboret tăiat rămase pe teren, ce au încurajat proliferarea acestui gândac.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor