Radu Tirle si Mihai Groza au intrat oficial in cursa

De Călin Corpaş
Radu Tirle si Mihai Groza au intrat oficial in cursa
Fostul viceprimar Mihai Groza şi actualul preşedinte al CJ Radu Tirle sunt oamenii pe care PDL mizează la Oradea, respectiv Consiliul Judeţean.

Marti, PDL şi-a înregistrat candidaturile pentru Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Candidatul la Primărie este Mihai Groza, fost viceprimar şi primar interimar al Oradiei. În prezent director la Hidroelectrica Oradea, Groza a dat o declaraţie de presă la ieşirea din Biroul Electoral. „După 10 iunie, vreau ca administraţia locală să se întoarcă trup şi suflet către orădeni. Mulţumesc pe această cale primarului în exerciţiu, pentru că a continuat unele proiecte începute de administraţia anterioară: Podul Sovata şi scuarul verde de pe Bdul Dacia, iniţiat de mine”, a afirmat Groza. Candidatul PDL a făcut şi o serie de observaţii pentru actuala administraţie a oraşului: „E nevoie de fluidizarea turbo-giraţiei şi trebuie să avem grijă să aducem taxele şi amenzile la nivelul de trai al orădenilor. De asemenea, ne trebuiue soluţii alternative la termoficare”, a spus candidatul PDL, completat şi de Ionel Avrigeanu, preşedintele interimar al PDL Bihor. „Să nu uităm de cele trei parcări supraetajate promise în urmă cu patru ani. De asemenea, vedem că după patru ani am rămas tot cu salariile cele mai mici, deoarece avem locuri de muncă prost plătite”, a punctat Avrigeanu.

Pe lista PDL pentru CL Oradea se regăsesc Emeric Ienei şi doctoriţa Carmen Pantiş, ex-manager la Spitalul Judeţean. Însă, deşi candidează pe lista PDL, cei doi şi-au arătat susţinerea pentru candidatul UDMR pentru Primărie. În replică, Groza susţine că a primit, la rându-i, mesaje de susţinere de la persoane din PNL şi PSD, inclusiv de la candidaţi pe lista USL!

Mulţumit de el

Şi Radu Tirle şi-a depus candidatura pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Ţîrle şi-a anunţat obiectivul pentru cel de-al doilea mandat la şefia CJ: modernizarea a zece drumuri judeţene, modernizarea pistei aeroportului şi mutarea Muzeului Ţării Crişurilor într-un nou sediu. Candidatul PDL s-a arătat mulţumit de ce a realizat în fruntea judeţului, în ultimii patru ani. „Am demonstrat că cu bani mai puţini într-o perioadă de criză am reuşit să punem toate drumurile judeţene, pe întreţineri peste 150 kilometri de asfalt plus 100 kilometri pe investiţii. Cred că sunt motive suficiente care să mă califice pentru un nou mandat”, a afirmat Radu Ţîrle. Ionel Avrigeanu a ţinut să mai precizeze că Ţîrle „e singurul candidat la Consiliul Judeţean cu experienţă în administraţie publică locală şi judeţeană”.

În contextul schimbării Guvernului, Ţîrle a fost întrebat cum îşi vede tranziţia din PNL în PDL. Aceasta deoarece în toamna lui 2011 şi-a motivat trecerea în PDL prin dorinţa unei mai bune colaborări cu Guvernul. „Am mulţi prieteni în PNL, PSD, UDMR şi foarte mulţi în PDL. Dar cred că la toamnă lucrurile se vor reaşeza”, a spus Ţîrle, precizând că a plecat din PNL deoarece acest partid nu a dorit să-l mai propulsese ca şi candidat la CJ. „Eram singurul preşedinte de judeţ care nu mai puteam candida”, a declarat Ţîrle, convins că în 2008 el a ajutat mai mult PNL decât l-a ajutat PNL pe el. „Dacă n-aş fi candidat pentru ei, PNL n-ar fi contat azi în judeţul Bihor”, a afirmat Ţîrle, susţinând că şi pe primarul Ilie Bolojan l-a ajutat să câştige încă din primul tur.

O dată cu depunerea candidaturii, Ţîrle este oficial membru PDL. Săptămâna trecută, USL a cerut prefectului să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al CJ Bihor deoarece Ţîrle a schimbat partidele. Liderii USL au invocat în acest sens legislaţia în vigoare. În schimb, Radu Ţîrle nu consideră că trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte, susţinând că va face ceea ce vor constata instituţiile menite să aplice legea. Ţîrle spune că va informa în acest sens secretarul Judeţului – Carmen Soltănel.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !