Rebeliune la nationala de polo

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
2Comentarii
Rebeliune la nationala de polo
Un număr de 11 componenţi ai echipei naţionale de polo, care au participat la JO de la Londra 2012, au semnat un memoriu care cuprinde mai multe solicitări către staff-ul federaţiei.

În esenţă, poloiştii tricolori doresc revenirea căpitanului Cosmin Radu la lotul naţional. Reîntoarcerea acestuia este însă legată de o serie de condiţii pe care fostul căpitan le-a impus. Printre acestea se află numirea unui team manager sau director tehnic, înfiinţarea unui departament de marketing la federaţie şi a postului de antrenor secund. Cei 11 jucători care au semnat memoriul sunt: Stoenescu, Drăguşin, Negrean, Iosep, R. Georgescu, Diaconu, Buşilă, Chioveanu, Goanţă, Ghiban şi Al. Matei.

„Nu cerem nimic special pentru noi. Sunt doar nişte condiţii de bun-simţ. Dorim ca federaţia să îndeplinească doleanţele solicitate de Cosmin Radu, pentru ca el să revină la echipa naţională”, ne-a declarat internaţionalul Andrei Buşilă, de la CSM Digi. Întrebat ce se va întâmpla dacă solicitările respective nu se vor realiza, jucătorul orădean s-a eschivat să dea un răspuns ferm. „Noi nu ne-am gândit mai departe, nu ne-am propus să boicotăm echipa naţională. Noi sperăm şi dorim ca situaţia să se rezolve în mod favorabil”, a conchis Andrei Buşilă.

Kádár, antrenor secund?

Printre numele vehiculate pentru postul de antrenor secund se află cel al lui Kádár Kálmán, până de curând component al reprezentativei României, cu care a jucat la Olimpiada de la Londra. Fostul internaţional orădean nu a dorit însă să comenteze situaţia. „Eu nu mai fac parte din echipa naţională, deci sunt străin de aceste probleme. Sigur că am aflat de la foştii mei colegi de lot de doleanţele lor, de memoriul pe care l-au semnat. Nu am fost însă solicitat să fiu antrenor secund, acestea sunt doar speculaţii ale presei”, a afirmat Kádár. Jucătorul orădean nu a dorit nici să comenteze doleanţele componenţilor naţionalei. „Sunt probleme care nu mă privesc pe mine, pentru că eu am renunţat să mai joc la reprezentativă, din motive personale, deci nu nu am cum să le comentez. Sunt însă de acord cu orice măsuri care servesc echipei naţionale, pentru care am dat totul ca jucător de-a lungul carierei”, ne-a declarat Kádár Kálmán.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor