Responsabilitate: Jocul copiilor cu focul

De Alexandra Lăzureanu
1Comentariu
Reprezentanţii ISU Crişana alături de orădeni
Reprezentanţii ISU Crişana alături de orădeni
Statisticile din România ultimilor ani spun: un copil este ars în fiecare săptămână.

Poate părea şocant, dar, pentru că părinţii sunt responsabili de acest lucru, angajaţii ISU Crişana au făcut marti la Lotus Center un demers preventiv pentru ei, dar şi pentru restul orădenilor dornici să se apere de puterea mistuitoare a unui incendiu. Astfel, între orele 10:00 şi 13:00, pompierii au oferit doritorilor informaţii şi sfaturi preventive, pliante sau broşuri pe tema apărării împotriva incendiilor. Dintre informaţiile cuprinse în materialele preventive, cele prioritare ar fi cu privire la jocul celor mici cu focul. Astfel, tragediile celor 168 copii din ţara noastră, morţi în urma unor incendii în ultimii cinci ani, puteau fi evitate dacă părinţii, bunicii, sau reprezentanţii lor legali ar fi optat pentru educarea micuţilor asupra principalelor surse de aprindere – chibrituri, brichete, lumânări, ori nu i-ar fi lăsat nesupravegheaţi în locuinţă.

Nu-ţi lăsa copilul singur în casă!

Astfel, pentru siguranţa familiei şi mai ales a copiilor dumneavoastră, e de preferat să păstraţi chibriturile sau alte surse de foc în locurile în care copiii nu au acces. De asemenea, copiii nu trebuie lăsaţi singuri în casă cu aragazul sau alte aparate electrice în funcţiune. Indicat este să le înlăturaţi orice curiozitate legată de foc, explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor. E foarte important de reţinut că exemplul adulţilor, valabil în toate domeniile, dar şi cu privire la utilizarea focului în prezenţa celor mici, este esenţial în educaţie. O dată cu creşterea, copiii trebuie învăţaţi cum să utilizeze sursele de aprindere şi să se comporte în situaţii de pericol. Puteţi chiar să-i învăţaţi pe cei mici să se evacueze din locuinţă în cazul unui pericol. Când sunt suficient de mari, copiii trebuie neapărat să ştie cum şi când să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 

 

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor