Revoluţionar în căutarea drepturilor la Bucureşti

De Crina Dobocan
5Comentarii
Revoluţionar în căutarea drepturilor la Bucureşti
Marcel Pop a ajuns să bată holurile instanţelor pentru a-şi recupera drepturile câştigate în timpul Revoluţiei.

După ce a fost rănit de o rafală de gloanțe în timpul Revoluției (la care a participat ca militar în termen) şi a ajuns invalid, având o pareză definitivă, cât şi alte afecțiuni, Marcel Pop este nevoit acum să lupte în Justiție pentru a-şi recâştiga drepturile de revoluţionar fără de care a rămas datorită unei… formalităţi! În timp ce persoane care nu au avut nicio calitate în timpul Revoluţiei beneficiază de fel de fel de facilităţi, omul din localitatea Ceişoara spune că nu îşi mai poate întreţine familia şi abia îşi duce zilele pentru că nu mai poate munci şi, deşi starea lui de sănătate s-a agravat, i-a fost tăiată pensia de invaliditate.

Deoarece decizia nu i-a fost comunicată pentru a o putea ataca, a rămas fără indemnizaţia care îl ajută să supravieţuiască. În aceste condiţii, omul a ajuns să bată holurile Tribunalului Bihor, a Curţii de Apel Oradea şi a altor instanţe superioare în încercarea de a-şi recupera drepturile câştigate în timpul Revoluţiei, considerând că măsura luată pentru neîndeplinirea unei pure formalităţi de rutină – aceea de a-şi reînnoi certificatul de revoluţionar, este abuzivă, disproporţionată, nelegală şi netemeinică.

Bricheta care i-a salvat viaţa

Povestea bihoreanului Marcel Pop începe în decembrie 1989, când abia împlinise 20 de ani. Originar din Ceişoara, comuna Ceica, Marcel ajuns să fie grav rănit în timp ce apăra Televiziunea Naţională, în uniforma de soldat al Armatei Române. Dar a scăpat ca prin minune. Pe 23 mai 1989, bihoreanul a fost încorporat la unitatea militară nr. 02262 din Târgovişte. Înainte de Revoluţia din 1989 a fost însă transferat la unitatea militară nr. 012210 infanterie de la Ghencea. Pe 19 decembrie au fost scoşi cu toţii în stradă, în misiune.

„Ne-au scos afară cu tancurile cu tot. Nu ştiam ce se întâmplă. Ne-au comunicat doar că este ceva în ţară, că ţara este supusă unei agresiuni din Vest. Habar nu aveam că este o Revoluţie şi că populaţia a ieşit să-şi proclame adeziunea faţă de revolta de la Timişoara, deşi cadrele militare, comandantul, cu toţii ştiau că în Timişoara există mişcări. Iniţial, am stat în faţă la «Intercontinental», apoi ne-au dus în faţa Televiziunii Române Libere. Se trăgea, nu se ştia de unde. Au fost morţi şi răniţi chiar dintre colegii mei din alte unităţi militare. Nici nu am apucat să ne cunoaştem.

Pe 23 aprilie am fost împuşcat în mâna stângă. Gloanţele au trecut prin antebraţ, sfâşiindu-mi sânul stâng. Un centimentru a lipsit ca să mor pe loc. Al doilea gloante m-a atins prin ricoşare. Am auzit doar nişte tineri strigând: «Un soldat e mort». Apoi, m-am trezit la Spitalul Fundeni din capitală. Am intrat în comă şi m-am trezit operat. Am stat aici şase săptămâni, după care am revenit în unitate şi am primit permisie de o lună. Dar am încheiat stagiul militar de un an, în ciuda faptului că am fost rănit şi am devenit invalid.

Practic, mi-a fost atins nervul. Ulterior am aflat ce m-a salvat: agenda şi bricheta pe care le purtasem în buzunarul stâng de sus al vestei militare. Capul de la brichetă era spart, deviase gloantele în afară. Aşa nu a ajuns în piept, la inimă. Şi colţul de la agendă a fost rupt de gloante”, povesteşte transpirând Marcel Pop.

Demersuri

Cu toate acestea, părinţii şi familia sa nu aflaseră decât după o săptămână despre drama sa. „Abia după o săptămână de stat în spital au aflat de mine. Au găsit numărul de telefon al mătuşei mele, notat în agendă. Şi aşa a aflat familia. Am scăpat ca prin minune de moarte”, a mai adăugat el. După ce şi-a încheiat stagiul militar, Marcel s-a întors în satul natal unde a lucrat ca mecanic agricol.

Cum după Revoluţie au început să se distrugă toate, a ajuns să se angajeze portar în schimbul de noapte la Cooperativa „Lemnul” din Oradea. Însă, la scurt timp s-au făcut reduceri şi a ajuns, din nou, fără loc de muncă. Între timp a făcut demersurile pentru a-şi dobândi pensia de revoluţionar. Dar a pierdut-o şi pe aceasta pentru că nu şi-a preschimbat certificatul de revoluţionar. „În baza Legii nr. 341/2004 trebuia să-mi reînnoiesc certificatul de revoluţionar în termen stabilit de lege, dar nu am ştiut acest lucru, eu locuind într-un sat izolat din judeţul Bihor, şi nici nu am fost înştiinţat de nimeni în termenul acordat, altfel aş fi procedat ca atare. Am fost anunţat cu o seară înainte. Degeaba am ajuns la Bucureşti. Mi-au spus că e târziu. Astfel, mi-am pierdut toate drepturile băneşti”, povesteşte cu amărăciune bihoreanul care consideră că măsura luată pentru neîndeplinirea unei pure formalităţi de rutină, faţă de situaţia sa gravă este una abuzivă, disproporţionată, nelegală şi netemeinică. Văzându-se în această situaţie, pe 18 august 2013, Marcel a trimis o cerere la Casa Judeţeană de Pensii Bihor prin care a solicitat repunerea sa în drepturi.

Răspunsul nesatisfăcător primit (reprezentanţii Casei de Pensii susţinând că a fost trecut în gradul 0 de invaliditate, adică cu capacitate de muncă redobândită, şi că pentru calitatea de revoluţionar este necesar a se elibera un alt certificat în condiţiile Legii nr. 341/2004) s-a văzut silit să se adreseze instanţei.

„Consider că statutul de rănit în cursul evenimentelor din Decembrie 1989 nu a încetat, iar lipsirea mea de un drept câştigat anterior prin rănirea în Revoluţie reprezintă un abuz grav, ce trebuia cenzurat de către instanţa de judecată. Calitatea de revoluţionar este atestată de către certificatul eliberat în condiţiile legii şi el nu a fost anulat de către nicio instanţă, încât să nu mai aibă efecte în continuare”, susţine el.

Tribunalul însă a respins contestaţia formulată Pop în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, precizând că intimata face dovada comunicării deciziei de pensie nr. 247.992 din 1 aprilie 2013, decizie care, arată magistraţii Tribunalului Bihor, nu a fost contestată de contestator, motiv pentru care nu s-a reţinut ca incidentă în speţă excepţia de tardivitate invocată de acesta. Apelul declarat de Marcel Pop împotriva sentinţei Tribunalului Bihor a fost respins şi de Curtea de Apel Oradea, aceasta considerând temeinică şi legală soluţia primei instanţe, apreciind că aceasta „este bazată pe aprecierea corectă a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale”.

Speranţă pentru subzistenţă

Ultima speranţă a bihoreanului rămas fără niciun mijloc de subzistenţă stă acum în mâinile magistraţilor Tribunalului Bucureşti, unde se va judeca procesul intentat Secretariatului de Stat pentru problemele revoluţionarilor Bucureşti – Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 42/1992 pentru cinstirea eroilor şi martirilor, în scopul reacordării indemnizaţiei de revoluţionar acordată din anul 1992 până în aprilie 2013 şi a pensiei de invaliditate definitivă.

Omul din Ceişoara crede că doar acest for mai poate remedia situaţia creată care îl prejudiciază în cel mai grav mod. „Asta e ultima lui şansă. A rămas fără niciun mijloc de existenţă, în opoziţie cu unii «eroi» de paradă care după revoluţie şi-au vânturat în cele patru zări merite îndoielnice, iar acum se bucură de importante drepturi băneşti”, a spus avocatul Paşcu Balaci, cel care îl reprezintă pe Marcel Pop în toate demersurile lui.

8certificat

Formalitate ca o „cursă”

Marcel a rămas cu o pareză definitivă de nerv median, infirmitate dobândită în calitate de rănit în Revoluţie, calitate atestată şi de Certificatul de Revoluţionar cu nr. 2714/26.02. 1992, valabil şi în continuare. „Acest certificat de revoluţionar nu s-a anulat şi produce efecte juridice în continuare, însă datorită unei formalităţi – întinsă ca o cursă în care e posibil să fi căzut câţiva ca şi mine – trebuie acum să fiu pedepsit atât de tare încât abia îmi mai duc zilele, fiind tot mai grav bolnav şi suferind, neputând să-mi întreţin nici familia, deoarece nu pot munci la câmp, singura modalitate de supravieţuire la satul unde locuiesc, loc uitat de lume.

Din actele medicale rezultă că nu am beneficiat de o ameliorare a stării de sănătate, ci de o înrăutăţire a acesteia (din biletul de ieşire din spital/scrisoarea medicală, foaia de observaţie nr. 561/26.01.2015 – 29.01.205, diagnosticul fiind plăgi vechi împuşcate în hemibraţ stâng, braţul drept şi antebraţul stâng, la care s-au mai adăugat şi alte afecţiuni precum HTA stadiul III cu risc adiţional foarte înalt, nefropatie hipertensivă, polineuropatie cronică senzitivo-motorie, iar la explorări paraclinice sufăr de tulburare de stres post traumatic). În mod curios, de neînţeles pentru mine, dar cred că pentru oricine, s-a emis o decizie medicală, care nu mi se transmite mie, ci numai Casei Judeţene de Pensii Bihor, în baza căreia îmi încetează, fără alte explicaţii, plata pensiei de invaliditate definitivă. Această măsură este, fără doar şi poate, un abuz grav la adresa revoluţionarilor adevăraţi (poate că nu numai eu sunt în această situaţie) care au suferit efectiv în acele momente şi până azi”, a arătat Pop, în solicitarea adresată Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor Bucureşti – Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 42/1992.

Ceea ce-l revoltă la culme, este faptul că, mai precizează el, în loc să prezinte o dovadă că i-a fost comunicată decizia medicală de la Cluj, care a stat la baza emiterii deciziei prin care i s-a încetat plata pensiei de invaliditate (definitivă) pentru împuşcare în timpul Revoluţiei, reprezentanţii Casei de Pensii Bihor nu a făcut-o. „Din întregul dosar care s-a aflat pe rolul Tribunalului Bihor, iar mai apoi, la Curtea de Apel Oradea, nu reiese faptul că această decizie mi-a fost comunicată pentru a o ataca”, mai susţine revoluţionarul.

Pe de altă parte, el consideră că atâta timp cât certificatul său de rănit şi luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 nu a fost anulat, acesta produce efecte juridice în continuare, şi astfel ar trebui să-i fie remisă pensia ce i se cuvine ca urmare a acestei calităţi, în temeiul legii şi al Constituţiei României.

„Consider că prevederea din legea specială 341/2004 de a anula efectele chiar şi materiale ale certificatului de revoluţionar, calitate dobândită pe viaţă, contravine Constituţiei. Faptul că nu am făcut dovada preschimbării certificatului nr. 2714/1992, emis de comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, nu duce automat la concluzia că nu mă mai bucur de calitatea legală de rănit şi luptător în revoluţie, pentru că o atare scăpare care s-a datorat în principal Casei de Pensii, care nu m-a sesizat corespunzător, nici cu privire la decizia medicală, şi nici cu decizia însăşi, întrucât eu nu am semnat de primire, nu poate să atragă asupra mea pierderea pensiei de invaliditate la care am avut şi consider că am dreptul”, a conchis revoluţionarul.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor