30. octombrie 2011 16:12; Reactualizat la: 30.10.2011 16:12


Romania se califica la CE de polo,la Oradea

Romania se califica la CE de polo,la Oradea
Reprezentativa de polo a învins Georgia cu 18-6 şi a obţinut biletele pentru CE 2012.

Conform aşteptărilor, naţionala României a avut parte de un meci facil în compania Georgiei, de care a dispus la un scor concludent. Victoria categorică a parafat calificarea reprezentativei noastre la turneul final al Campionatului European, care va avea loc la Eindhoven, în ianuarie 2012.

Meciul cu Georgia a constituit o simplă formalitate pentru tricolori, care câştigaseră şi partida din deplasare cu scorul de 11-5. În mod paradoxal, georgienii au deschis scorul în meciul de la Oradea, acesta fiind de fapt singurul moment în care ei s-au aflat la conducere. Diaconu, C. Radu şi R. Georgescu au înscris apoi de trei ori, scor 3-1, readucând lucrurile la normal. Primul sfert s-a încheiat cu 4-2, pentru ca gazdele să se dezlănţuie apoi în sfertul secund, în care au înscris nu mai puţin de şase goluri, prin Georgescu, Radu, Matei 2, Negrean şi Chioveanu. Scorul la pauză era de 10-3.

Galop de sănătate

Antrenorii Kovács István şi Ciprian Câmpianu au rulat pe parcursul meciului toţi jucătorii din lot. În ultimele două sferturi, tricolorii au continuat să domine, fără a forţa prea mult. Rezultatul final, 18-6, oglindeşte superioritatea netă a echipei noastre.

Calificarea la turneul final al CE constituie un prim pas spre realizarea obiectivului principal al naţionalei noastre, accederea la JO 2012. Pentru a ajunge la turneul preolimpic, care asigută ultimele trei locuri pentru Olimpiadă, echipa României va trebui să se claseze pe unul din primele nouă locuri la CE. Tragerea la sorţi a grupelor turneului final de la Eindhoven se va desfăşura la data de 11 noiembrie, când tricolorii vor avea nevoie şi de puţină şansă pentru a avea parte de o grupă cu adversari cât mai accesibili. JB – G.N.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 400

România – Georgia 18-6 (4-2, 6-1, 4-2, 4-1)

România: Stoenescu, Drăguşin – portari; C. Radu 3, Negrean 3, Diaconu 1, Iosep, Buşilă, Al. Matei 4, Chioveanu 1, Goanţă 1, R. Georgescu 2, Ghiban 1, Kádár 2. Antrenori: Kovács István, Ciprian Câmpianu

Georgia: Chumburidze, Strujic – portari; Kenkadze, Khvedeliani, Popovic, Kordic 2, Laitadze, Chomakhidze 1, Baghaturia, Rurua 1, Gegelashvili 1, Davitiani 1. Antrenor: Mirian Asatiani

Arbitri: Peter Balzan (Malta), Michael Kouretas (Grecia). Delegat LEN: Jacques Racine (Elveţia)

G.N

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Memorialul Gabriela Andor la tir sportiv
Concursul a avut loc la Poligonul Universitatea, în organizarea DJST Bihor şi a CSU Oradea. mai multe »
Viitorul Oradea, pe locul 2 la Cupa Juniorul
Echipa Viitorul Oradea a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Cupa Juniorul, turneu rezervat copiilor [...] mai multe »
Cornelia Deiac, pe locul 7 la Diamond League Shanghai
Săritoarea în lungime Cornelia Deiac a sărit 6,37 metri la concursul din China. mai multe »
Ingrijorare pentru echipa
Recent promovată în Divizia A1, echipa CSŞ LPS Bihorul a readus voleiul masculin bihorean pe prima scenă după o [...] mai multe »
Medaliate in Ucraina
Un grup de patru judoka de la JC Liberty LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko) a participat la [...] mai multe »
LPS Bihorul a castigat turneul Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor
Competiția „Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor” a ajuns la final. Turneul organizat pentru a celebra cei 110 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren