S-a majorat indemnizaţia de creştere a copilului

De Dan Birta
S-a majorat indemnizaţia de creştere a copilului
Indemnizaţia minimă este de 85% din salariul minim brut garantat în plată, iar limita maximă a fost desfiinţată.

S-a simplificat procedura pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului. De asemenea, a crescut şi limita minimă de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, iar limita maximă a fost desfiinţată. Aceste modificări, şi altele, au fost aprobate printr-un act normativ de Guvern, săptămâna trecută.

Modificări

Pentru beneficiarii aflaţi în plata indemnizatiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 1 an sau în plata stimulentului de inserţie, precum şi cei aflaţi în concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, procedura de prelungire, reluare a concediului și a indemnizației aferente, se aprobă prin ordin al ministrulului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

Persoanele aflate în plata indemnizatiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani beneficiază din oficiu de majorarea cuantumului indemnizației. „Aceste persoane nu trebuie să depună documente suplimentare întrucât majorarea cuantumului indemnizaţiei lunare se va face automat, pe baza documentelor existente la dosar, începând cu dreptul aferent lunii iulie 2016, plata acestor drepturi urmând să se facă începând cu luna august 2016”, transmite Felix Cozma, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bihor.

Beneficiarii aflaţi în plata indemnizatiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 1 an sau în plata stimulentului de inserţie, precum şi cei aflaţi în concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani şi care doresc modificarea opţiunii prin prelungirea sau reluarea concediului şi plata indemnizaţiei lunare vor trebui să depună cerere tip şi acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, care se transmit prin e-mail la adresa: bihor_icc@mmanpis.ro, poştă sau se depun la sediul AJPIS Bihor, care efectuează plata.

Pentru acești beneficiari, majorarea cuantumului indemnizației aferente se face pe baza documentelor depuse inițial. Formularul cererii tip va fi disponibil imediat după publicarea în Monitorul Oficial, prin publicarea pe site-ul ANPIS/ AJPIS/ APISMB. Pentru persoanele aflate în plata stimulentului de inserţie care nu doresc modificarea opţiunii, majorarea cuantumului şi prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap, se va face în mod automat.

Majorări

Principalele majorări aduse de actul normativ sunt următoarele: limita minimă a indemnizației crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată,respectiv 1.063lei față de 600 lei, cât este în prezent; limita maximă a indemnizației este eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate; stimulentul de inserție se stabileşte la 50% din indemnizația minimă, respectiv va creşte de la 500 lei la 531 lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase