S-a sporit monitorizarea pe Crișul Repede

De Simona Albinaru
2Comentarii
S-a sporit monitorizarea pe Crișul Repede
Precipitațiile excesive au provocat inundații pe Valea Poicu și creșteri de niveluri pe Crișul Repede.

Ca urmare a precipitațiilor torențiale înregistrate în ultimele 48 de ore, mai multe cursuri de apă din bazinul hidrografic Crișuri au înregistrat creșteri rapide de niveluri și debite. Un exemplu ar fi valea Poicu, afluent al râului Crișul Repede, care marți, la ora 15:00, în mai puțin de o oră a depășit cota de atenție. Datorită blocajelor din zona podețelor, valea a provocat revărsări care au afectat localitățile Ciucea și Vânători din județul Cluj.

La fața locului ABA Crișuri a dispus echipele de intervenție precum și echipamante, iar după ce viitura s-a retras, angajații au ajutat localnicii pentru a evacua apa și nămolul din gospodării. „În ultimele două luni, aproape săptămânal am atenționat autoritățile locale și cetățenii că întreținerea corespunzătoare a șanțurilor, rigolelor, podurilor și podețelor este nu doar o obligație prin lege dar și cea mai eficientă cale de a asigura scurgerea apelor în cazul viiturilor. Când aveam de-a face cu ploi torențiale sau scurgeri de pe versanți este imposibil să se intervină cu baraje mobile sau cu saci cu nisip. În astfel de situații este foarte important ca albia cursului de apă să nu fie blocată de deșeuri sau vegetație excesivă”, a precizat Dorel Dume, directorul ABA Crișuri.

inundatii2

O situație asemănătoare s-a înregistrat și în județul Bihor, în localitatea Bulz, pe valea Iad, afluent al râului Crișul Repede unde, în mai puțin de două ore, s-au înregistrat precipitații de 109 l/mp, adică mai mult decât ar fi plouat în mod normal într-o lună. Cu toate acestea, în zonă nu s-au înregistrat revărsari sau blocaje în scurgerea apelor.
În zona Bratca, județul Bihor, ploile torențiale au dus la scurgeri masive de ape de pe versanți adunând astfel aluviuni pe drumurile sătești din localitățile: Ponoară, Damiș și Lorău. În această zonă autoritățile locale au intervenit cu utilajele din dotare pentru deblocarea drumurilor.

La ora actuală debit răului Crișul Repede este aproape dublu față de media lunii august însă, datorită acumulărilor aflate pe cursul râului situația este sub control. În următoarele 12 ore, ABA Crișuri va menține monitorizarea sporită atât pe Crișul Repede cât și pe Crișul Negru și Barcău.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor