S-au ţinut scai de Norvegia

De Teodor Biriş
1Comentariu
România a oferit o replică bună nordicelor
România a oferit o replică bună nordicelor
România a pierdut cu 23-25 (10-11) duelul cu naţionala Norvegiei în preliminariile pentru Euro 2014.

Tricolorele au pus probleme dublei campioane olimpice şi mondiale. Ungureanu, Perianu, Brădeanu şi Nechita au luptat de la egal al egal cu titratele Lunde-Haraldsen, Loke şi restul nordicelor până în ultimele secunde. Impulsionate de cei peste 2.000 de spectatori care au creat o atmosferă extraordinară, româncele nu le-au lăsat pe adversare să-şi facă jocul. Norvegia a marcat prima, după care Perianu şi Nechita au adus România în avantaj. Pentru prima şi ultima dată din păcate.

În timp ce fetele noastre au dat în bară de trei ori Perianu (2) şi Brădeanu, nordicele au înclinat balanţa în favoarea lor (2-4).

Elisei a marcat de două ori la 5-5 şi la 6-6 după care nordicele s-au desprins la câte un gol. Aşa s-a încheiat şi prima repriză (10-11).

Cap la cap!

Tricolorele au început timid partea a doua, iar Norvegia ne-a taxat şi s-a desprins la trei goluri (10-13). Abia după şase minute căpitanul Brădeanu a dat tonul revenirii şi România s-a apropiat la 15-16 şi apoi 18-18. De aici s-a mers umăr la umăr. România egala, dar imediat Norvegia ne puncta din nou. Ecartul de un gol s-a menţinut până în ultimul minut când Loke a mărit distanţa la două goluri, risipindu-ne astfel speranţa că putem fi măcar egalele campioanelor olimpice. S-a terminat 23-25, diferenţa fiind făcută de micile detalii plus experienţa superioară a adversarelor.

Prestaţia fetelor noastre este dătătoare de speranţe pentru viitor, iar cu mai multă precizie la finalizare cu siguranţă rezultatul ar fi putut fi altul. Deocamdată tricolorele au punctat la impresia artistică.

Golurile României au fost marcate de Perianu 5 goluri, Marin 5, Brădeanu 4, Ardean Elisei 4, Ada Nechita 2, Pintea 1, Oltean 1, Tătar 1, în timp ce pentru Norvegia au punctat Breivang 6 goluri, Riegelhuth 5, Mork 4, Loke 4, Oftendal 2, Solberg 1, Gosse 1, Sulland 1, Alstad 1. Portarul Paula Ungureanu a avut 12 intervenţii, în timp ce Katrine Lunde a intervenit salvator de 13 ori. Partida revanşă se va desfăşura duminică la Bergen.

Din grupa a 6-a preliminară mai face parte naţionala Belarusului, cu care Româniva va juca în 11-12 iunie 2014 (turul), respectiv 15 iunie (returul). Primele două clasate se califică la Euro 2014.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor