„Să ne continuăm parcursul”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Handbaliştii orădeni îşi doresc a opta victorie
Handbaliştii orădeni îşi doresc a opta victorie
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea dispută duminică meciul din deplasare cu CSM Şcolar Reşiţa, din etapa a 9-a a Seriei B.

Partida va avea loc cu începere de la ora 12:00 şi va fi condusă de arbitrii George Beldiman şi Aurel Moldoveanu, ambii din Arad.

Echipa orădeană, care a câştigat toate cele şapte meciuri disputate în actuala ediţie, îşi doreşte – fireşte – continuarea parcursului de regularitate. CSM Oradea a dispus etapa trecută de CSU Târgu Jiu, în derby-ul seriei (scor 32-31). Antrenorul Sebastian Tudor şi-a avertizat însă jucătorii să nu se relaxeze după acea victorie, care i-a propulsat în poziţia de lideri ai clasamentului. „Le-am spus jucătorilor să trateze fiecare meci cu toată atenţia cuvenită, pentru că nicio victorie nu vine de la sine. Târgu Jiu aşteaptă acum un pas greşit al nostru pentru a recupera terenul pierdut la Oradea. Trebuie să fim concentraţi, să ne facem jocul obişnuit să câştigăm cele trei puncte”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea.

În altă ordine de idei, echipa de handbal feminin CSU Oradea joacă sâmbătă pe terenul propriu, în compania formaţiei Naţional Râmnicu Vâlcea. Meciul contează pentru etapa a 11-a a Diviziei A, Seria B. Întâlnirea se va disputa cu începere de la ora 09:30, la Sala polivalentă a Universităţii Oradea. Partida se anunţă dificilă pentru echipa gazdă, care se confruntă cu accidentări ale unor jucătoare din lot.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor