Șapte titluri naționale

De Teodor Biriş
1Comentariu
Eleganță și grație
Eleganță și grație
Dansatorii de la clubul „Exclusive” Oradea s-au remarcat la Campionatul Național.


Clubul orădean „Exclusive” a participat cu 14 perechi la Campionatul Național de Dans Sportiv pe Clase desfășurat în 8-9 noiembrie la Reghin.
Dansatorii orădeni pregătiți de Florin Culda și Oana Veszi s-au numărat printre protagoniștii competiției, reușind să cucerească șapte titluri naționale, unul de vicecampioni și patru medalii de bronz, totalizând 13 prezențe în finale.

Campioni naționali au devenit Paul Pascar-Alexia Bulzan la E 6-9 ani și Open Basic latino 6-9 ani, Sebastian Pop-Alexia Negruț la E 10-11 ani, Andrei Lorincz-Roxana Luncan la D 10-11 ani, Cristian Lipovan-Larisa David la D 14-15 ani, Alexandru Lorincz-Timea Pentek la C 16-18 ani latino, Robert Szabo-Larisa Moș la D 19-35 ani latino. Pe treapta a doua a podiumului au urcat Rareș Lipovan-Iulia Fetea la E 12-13 ani, iar cu medalii de bronz s-au întors Alexandru Lorincz-Timea Pentek la C 16-18 ani dansuri standard, Andrei Miclea-Cara Cotrău la D 16-18 ani dansuri standard și la D 16-18 ani dansuri latino și Andrei Ganea-Alexia Luncan la E 10-11 ani.

Urmează „Open Viena”

S-au mai remarcat perechile Răzvan Zot-Roxana Surducan, locul 5, la C 16-18 ani latino, din 15 perechi; Robert Szabo-larisa Moș, locul 7 la D 19-35 ani standard, din 11 perechi: Fabian Domocoș-Maria Costea, locul 13, la E 12-13 ani, din 38 de perechi; Laurențiu Oros-Dorothea Kanya, locul 16, la D 14-15 ani, din 26 de perechi; Andrei Bărui-Casandra Ionescu, locul 15, la E 10-11 ani, din 33 de perechi, și Richard Doczi-Ligia Gavriș, locul 18, la D 12-13 ani, din 32 de perechi.

„Este o performanță fantastică. După munca depusă tot anul rezultatele nu au întârziat să apară aducând o satisfacție enormă în sufletele tuturor”, ne-au declarat antrenorii.

„Exclusive” își desfășoară antrenamente la sala de dans a clubului de pe Bulevardul Decebal, alte informații pe pagina de Facebook: exclusivedance.
Într-o altă ordine de idei, în 15-16 noiembrie perechile Andrei Lorincz- Roxana Luncan și Sebastian Pop-Alexia Negruț vor participa la unul dintre cele mai importante concursuri internaţionale „Viena Open Championship”, unde vor reprezenta România.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor