Direcţia Generalã Regionalã a Finanţelor Publice (DGRFP) Cluj Napoca informeazã contribuabilii despre principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare şi raportărilor contabile anuale aferente exerciţiului financiar 2015.
Termene
Pentru societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile autonome şi institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, termenul de depunere este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, adică data de 30 mai 2016. Instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial au termen de depunere a bilanţurilor 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, asta însemnând 29 aprilie 2016.
Pentru subunităţile din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate (cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European) termenul este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, care se împlinesc la 30 mai 2016.
Au obligaţia depunerii de raportări contabile anuale în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar şi entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic.
Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la sfârşitul exerciţiului financiar de raportare nu întocmesc situaţii financiare anuale, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, care se implinesc la 29 februarie 2016.
În vederea depunerii declaraţiilor de inactivitate în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică extinsă, sau numai în format hârtie şi în format electronic, entităţile folosesc programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de către Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Situaţiile financiare anuale si documentele cerute de lege, se depun în format hârtie şi în format electronic la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.
Sancţiuni
Fiscul atenţionează contribuabilii că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul prevãzut de lege a situaţiilor financiare anuale constituie contravenţie, iar nerespectarea se sancţioneazã conform din Legii nr.82/1991 a contabilităţii. Astfel, nerespectarea întocmirii şi semnării conform legii se sancţionează, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei. Nedepunerea situaţiilor financiare în termen legal se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între una şi 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, şi cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!