BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Scandalul Finiş, dezamorsat de Consiliul Judeţean

Scandalul Finiş, dezamorsat de Consiliul Judeţean

la 21 March 2014 09:26
21 March 2014 09:26
Autorizaţia de construire Aparegio refuzată de comuna Finiş, a fost acordată de preşedintele Consiliului Judeţean.
Scris de erdei - Autorizaţia de construire Aparegio refuzată de comuna Finiş, a fost acordată de preşedintele Consiliului Judeţean.

Trimite articolul

X

Blocajul la extinderea reţelei de alimentare cu apă spre Beiuş în contul Aparegio, instituit de edilii din Finiş, a fost evitat prin intervenţia Consiliului judeţean. Vreme de mai bine de un an, finişenii au refuzat emiterea autorizaţiei de construire, invocând ba că şantierul sparge un drum forestier modernizat de curând pe fonduri europene, ba că localitatea nu ar avea destule resurse de apă.

Săptămâna trecută, autorizaţia a fost emisă sub semnătura preşedintelui CJ, Cornel Popa, cu justificarea că acest for are căderea să decidă atunci când sunt mai multe unităţi administrativ teritoriale implicate.

Primarul comunei Finiş zice că nu a fost informat despre acestă turnură şi că va lua o decizie după ce se va consulta cu consilierii locali şi cu populaţia.

Autorizaţia a fost eliberată pe măsură ce riscul pierderii celor peste 10 milioane de lei a devenit tot mai evident: pe 7 martie, s-au aflat la Oradea reprezentanţi ai ministerului, cu rostul de a inventaria proiectele cu risc de neimplementare până la termen.

Blocajul instituit de primarul comunei Finiş la Aparegio, prin refuzul de-a autoriza lucrări de introducere a reţelei de apă spre Beiuş, şi-a găsit rezolvare. Primarul Florian Man şi opoziţia consilierilor locali pe care îi păstoreşte a fost ocolită, autorizaţia de construire a fost eliberată de Instituția Arhitectului Şef din cadrul Consiliului Judeţean. „Sigur că e legală (autorizaţia n.r.). Când este vorba de mai multe unităţi administrativ-teritoriale, Consiliul Judeţean emite autorizaţia. Iar aici e vorba şi de Finiş şi de Beiuş”, ne-a spus Simon Maria, arhitect şef la CJ.

Cu verificatorii la CAO

Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă Oradea SA, ne-a confirmat obţinerea autorizaţiei. Aşa numitul „Contract CL 1 – „Sursa de apă Finiş – Feredeu, conducta de aducţiune şi staţii de clorare pentru municipiul Beiuş”, are ca executant Hidroconstrucţia Sebeş, care avea obligaţia să-şi obţină toate cele 17 avize şi autorizaţii necesare. „Ne-au comunicat obţinerea autorizaţiei săptămâna trecută. Acum, proiectul este, spre vizare, la dirigintele de şantier, firma Louis Berger. Conform contractului, aceasta are 15 zile să-l aprobe, după care ni-l retrimit, iar noi, CAO, predăm amplasamentul pentru începerea lucrărilor”, spune managerul. În condiţiile lungii şi vehementei opoziţii din partea primarului din Finiş, demararea lucrărilor mai poate rezerva surprize.

Deşi acum pare evidentă, soluţia a venit abia săptămâna trecută, în condiţii în care Aparegio este în real pericol să piardă cele peste zece milioane de lei aferente acestei părţi din proiect. „În vinerea de 7 martie au fost aici cei de la Ministerul Mediului cu consultantul de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) ca să evalueze riscul de neimplementare în perioada de eligibilitate. Şi lucrarea aceasta este contractată şi stă neîncepută de un an şi jumătate, sigur că este în pericol să nu poată fi implementată în termen. Până în 31 martie trebuie să comunicăm dacă o începem sau nu”, spune Ovidiu Gavra.

„ om vedea”… ca orbu

Primarul comunei Finiş nu avea cunoştinţă, ieri, de autorizaţia emisă de Consiliul Judeţean. „S-o vedem! Io n-am văzut-o”, a fost reacţia edilului Man. „Şi orbul a zis că o să vadă, dar n-a mai văzut”, a mai spus acesta. „Eu am conductă băgată, să nu mai strice banii pe una nouă”, mai spune primarul. Acesta a invocat, din nou, că şantierul conductei de apă va distruge o porţiune dintr-un drum modernizat pe fonduri europene. Ovidiu Gavra, managerul CAO, a precizat că „finanţatorii drumului nu au nicio problemă cu lucrarea Aparegio, mai ales că, după şantier, amplasamentul va fi adus la starea iniţială”.

 

 

Trimite articolul

X
Taguri:
aparegio ,
beius ,
consiliul judetean bihor ,
cornal popa ,
finis
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Legea pentru plata eșalonată a pensiilor private a fost promulgată de Nicușor Dan
    Legea stabilește cadrul legal pentru plata pensiilor private obligatorii și facultative, reprezentând ultima etapă a reformei sistemului de pensii din România.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Luat din centru după ce și-a revenit, adus înapoi când risca să moară singur: drama unui bărbat vulnerabil din Bihor
    Cazul unui bărbat de 67 de ani din municipiul Marghita, județul Bihor, scoate la iveală realitatea dură a persoanelor vulnerabile care ajung să supraviețuiască la limita existenței.

    Bihon Decese

    Decese 05.01.2026

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    UPDATE Gest extrem în Ortiteag: bărbatul a coborât de pe stâlp. Va fi transportat la spital
    Incidentul s-a produs în cursul zilei de luni, 5 ianuarie.

    România

    Cerul din Bihor în 2026: superluni, ploi de meteori și eclipse spectaculoase de urmărit
    Luni pline, roiuri de meteori și eclipse vor transforma cerul din 2026 într-un adevărat spectacol pentru astronomi.

    BIHON Sport local

    Orădeanul Denis Apati a urcat pe podium de două ori la gala Federației Române de Motociclism
    Pe final de an 2025, Federația Română de Motociclism a premiat cei mai buni sportivi și cele mai bune echipe de moto-club.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.