Schumi mai vrea un nou titlu

Reactualizat la:
Schumi mai vrea un nou titlu
Michael Schumacher, de 7 ori campion mondial în Formula 1, a declarat ca in 2007 cauta un nou titlu. O alta veste noua din sporturile cu motor vine din raliu, din tabara lui Michelin, care a ramas fara un pneu dupa cursa din Japonia.

Schumacher a reamintit că nu are nici o intenţie să se retragă din activitatea competiţională, mai mult, va concura anul viitor pentru a cuceri un nou titlu suprem, cu Ferrari.

“Îmi face în continuare plăcere să concurez şi mă simt în super-formă. Mă vor retrage numai când voi trăi cu senzaţia că nu petrec destul timp cu copiii mei. Deocamdată, nu este cazul”, a spus Michael Schumacher.

A fost furat un cauciuc Michelin în Japonia

Fabricantul francez de pneuri Michelin a dezvăluit că a fost victima unui furt al unui pneu Z BTO, în timpul raliului automobilistic al Japoniei, dintr-un stand al unuia dintre partenerii săi oficiali.

“Pneul magic” Michelin Z BTO, lansat în aprilie şi învingător în şase probe pe pământ, a jucat un rol major în succesul pentru titlul mondial al lui Sebastian Loeb (Citroen Xsara).

“Este evident că după câteva ore de cercetări amănunţite (analiza amprentelor, măsurători privind forţele longitudinale şi laterale, analiza fibrelor carcasei şi ale cauciucului…), pneul va fi extrem de bine cunoscut”, a declart Aime Chatard, responsabil al programului de raliuri la Michelin.

Respectivul cauciuc era, în plus, montat pe o jantă şi echipat cu o spumă din sistemul antiexplozie, iar Michelin va urmări îndeaproape apariţia unei “clone” a tipului BTO, după care va informa instanţele sportive.

Onlinesport.ro