Scot in evidenta fetele pierdute ale orasului Oradea

Scot in evidenta fetele pierdute ale orasului Oradea
Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Bihor şi Grupul de lucru – Centrul de Cultură Urbană Oradea au demarat o campanie de conştientizare cu privire la valoarea patrimoniului local, intitulată sugestiv „Fetele pierdute ale oraşului”.

Un prim eveniment al campaniei este expoziţia fotografică „Ochii oraşului”.

„Acesta este începutul unei campanii inteligente care îşi propune să facă din Oradea un oraş european. Prin această campanie se va urmări sensibilizarea cetăţeanului asupra valorii patrimoniului local construit în contrast cu intervenţiile actuale defectuoase şi asupra necesităţii unei reabilitări corecte prin care se conservă cât mai mult din elementele originale ce dau atmosferă specifică ansamblului istoric. În cadrul acestei expoziţii prezentăm tâmplăriile (ferestre, porţi de acces), punem în antiteză vechiul şi noul şi scoatem în evidenţă valoarea celor vechi”, a spus criticul de artă Ramona Novicov, moderatorul acestei expoziţii.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 8 iunie, de la ora 17:00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea.

Crina Dobocan

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !