În fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, iniţiatorul său doreşte să pună un zâmbet pe feţele atâtor şi atâtor copii sărmani din oraşele ţării. Astfel de şapte ani de zile, ceea ce se dorea a fi un proiect de familie, a ajuns să se extindă la nivel naţional, prin bunătatea atâtor români dornici să facă alţi semeni de-ai lor mai puţin norocoşi, fericiţi. „Dacă deschidem bine ochii o să găsim la fiecare colţ de stradă un copil sau adolescent singur, flămând, înfrigurat şi părăsit. Nu salvăm lumea cu o cutie de pantofi umplută cu dulciuri şi alte chestii, dar ne vom învaţa, în timp, să ne gândim la ceea ce avem şi nu le ceea ce ne mai dorim. Vom învăţa să punem preţ pe perna unde ne odihnim capul seara şi pe fularul de la gât. Vom învăţa să râdem vieţii în faţă şi să apucăm cu amândouă mâinile de viitorul nostru”, spune Valentin, iniţiatorul proiectului.
Cum te poţi implica?
Cei ce doresc să se implice au de parcurs câţiva paşi simpli. Au în primul rând nevoie de o cutie goală de pantofi (corpul şi capacul), hârtie de împachetat cadouri (se găsesc o mulţime de modele de Crăciun), foarfecă/cutter, timp şi/sau bani pentru cumpărături sau sortarea lucrurilor din casă pe care vor să le dăruiască şi răbdare. Se trece la muncă şi se înveleşte frumos în hârtie cutia şi capacul ei, fiecare separat, apoi pui în cutie tot ce ai pe suflet să cumperi sau ai prin casă şi poţi dărui. Câteva sugestii ar fi dulciuri (ex. ciocolată, biscuiţi, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex. banane, portocale, iaurt), articole şcolare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva, jucării potrivite pentru vârstă şi sexul copilului, produse de igienă personală: perie şi pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de duş, absorbante (în fiecare an am observat că fetele aveau mare nevoie de aşa ceva), o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (eşti liber să pui datele tale de contact şi să păstraţi legătură şi pe viitor), articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi groşi, mănuşi sau orice altceva de acest fel, nou sau purtat dar care să arate bine, să nu fie rupt, pătat sau deteriorat, poate o lumânare parfumată care să le amintească şi lor de mireasma Crăciunului, însă fără chibrituri, nu cumva copiii să facă vreo ispravă. Lumânarea nu trebuie să fie neapărat ceva „fancy”, ci una „folosibilă” (mulţi dintre ei NU au nici măcar curent electric), orice alt cadou de care ştiţi că s-ar bucura copiii voştri sau de care v-aţi fi bucurat voi dacă eraţi în locul lor.
Băieţi şi fete, între 2-18 ani
Puteţi pune în cutie tot ce intră, ce vreţi şi ce credeţi că îi trebuie unui copil de vârsta şi sexul pentru care aveţi pe inima să cumpăraţi ceva. Având în vedere experienţele din anii trecuţi, iniţiatorul campaniei face câteva precizări: campania se numeşte ShoeBox (cutie de pantofi) – deci trebuie să vă limitaţi la lucruri care pot intra într-o astfel de cutie. Nu aduceţi pungi, saci, sacoşe, bibelouri, dulapuri, frigidere, televizoare sau cuptoare cu microunde. „NU suntem asociaţie sau fundaţie şi nu le putem primi legal în custodie. Dacă aveţi aşa ceva de dat, scrieţi-ne un mail şi vă punem în legătură cu partenerii noştri care pot primi şi distribui legal şi după nevoi şi aceste produse”, explică Valentin. Dacă aveţi o grupă de vârstă şi genul copilului pentru care vă gândiţi să faceţi cutia, încercaţi să sortaţi produsele să poată fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare la hăinuţe etc). O chestiune sensibilă: nu puneţi în cutii lucruri pe care nu v-ar place nici vouă să le primiţi. Lucrurile care nu mai pot fi folosite au un loc pe care îl cunoaştem cu toţii: se aruncă la gunoi. Fă un cadou aşa cum ţi-ar place să-l primeşti şi tu, nu fă curăţenie în casă pentru că mai apoi să dai ce e „de aruncat”. Nu puneţi alimente perisabile (ex. portocale, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/desface în timpul manipulării (ex. compot de casă în borcan de sticlă). Copiii sunt între 2-18 ani fete şi băieţi.
FACT BOX: Detalii pentru expediţie
Nu lipiţi capacele pe cutii, acestea se vor lipi la momentul în care ajungeţi cu ele la punctul de colectare, când se vor lipi şi etichetele speciale cu vârstă şi sexul copilului pentru care aţi pregătit cutia/cutiile. Trebuie să vă completaţi numele şi adresa de email pe tabelul care vi se va înmâna, pentru ca să vă putem mai apoi da de ştire despre unde şi la cine a ajuns cutia voastră. Termenul limită este 13 decembrie 2013. Pentru că numărul locaţiilor şi poziţia acestora diferă de la an la an, le puteţi vedea pe pagina shoebox.ro, la secţiunea locaţii. În Oradea, cutiile pot fi predate la Eximtur Oradea, Str. Ady Endre 2, tel. 0259. 412.418 – persoană de contact Diana Cseke, de luni – vineri între 9:00 şi 18:00 şi sâmbătă de la 10:00 la 15:00 şi pe stradă Tribunalului nr. 6, cabinet de avocat Jurau Sînziana Maria, – persoană de contact: Sînziana Jurau, tel: 0742. 771. 074, de luni până vineri, între 8:00 şi18:00. Pentru cei care doresc să trimită cutii prin poştă/curier- folosiţi aceste detalii la destinatar: Valentin Vesa (iQuest Technologies), Calea Moţilor 6-8, Cluj-Napoca, 400001, Cluj sau puteţi suna la 0758. 083. 786.
Citiți principiile noastre de moderare aici!