„Şi în Occident există o lipsă de dialog între religii”

De Cristian Horgoș
Dr. Mohammed Osman, alături de episcopi orădeni creştini
Dr. Mohammed Osman, alături de episcopi orădeni creştini
Liderul musulmanilor din Bihor susţine că problemele nu se rezolvă cu caricaturi sau filme ofensatoare.


Liderul Asociaţiei Culturale Islamice din Bihor a acceptat o discuţie pe tema atacurilor de la Paris pe lângă comunicatul semnat în numele asociaţiei. În introducere, dr. Mohammed Osman ne-a schiţat situaţia comunităţii islamice din judeţul nostru.
„Sunt între cinci sute şi o mie de musulmani în Bihor, majoritatea în Oradea. Unii au venit cu familiile, alţii şi-au întemeiat aici familii amestecate. De pildă, şi eu am o soţie româncă iar împreună avem o fetiţă. Dintre studenţii musulmani, majoritatea sunt la programul în limba engleză al Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Activează în Oradea şi un medic endocrinolog arab care nu este musulman ci creştin. Aceasta nu înseamnă că eu nu îl cunosc sau că trebuie să fim duşmani. Nu religia e problema ci personalitatea fiecăruia. Dacă întâlnesc un om bun sunt dispus să fiu prieten cu el, iar dacă e un om rău nu vreau legătură cu el”, ne-a spus dr. Mohammed Osman.
Acesta a insistat apoi că musulman nu înseamnă arab şi nici invers. „În lume trăiesc cam un miliard şi jumătate de musulmani iar majoritatea lor nu sunt de etnie arabă. De fapt, musulmanii arabi sunt 350 de milioane, adică un sfert. Toată lumea arabă este amestecată. În Egipt creştinii copţi îşi au un papă al lor la Cairo. Sigur că sunt creştini şi în Palestina, mai ales în Bethleem. În Liban, potrivit Constituţiei, preşedintele trebuie să fie creştin”, a continuat directorul Asociaţiei Culturale Islamice.
Cât despre masacrul comis de fraţii Kouachi, viziunea dr. Mohammed Osman este următoarea: „Cei doi fraţi poate au avut probleme psihice, sociale, morale sau altele. Eu nu am cum să ştiu exact fiindcă suntem prea departe, aici, în Oradea. Mă întreabă cunoştiinţele ce s-a întâmplat? Dar şi eu mă informez de la TV, media, ziare. Iar îndemnul meu este să nu facem probleme şi mai mari din cauza unor fapte individuale. Eu chiar cred că a fost o acţiune individuală. Nu înseamnă că religia musulmană a plănuit atacul. De altfel, printre victime găsim şi nume ca Ahmed şi Mustapha. Cei doi fraţi atacatori au crescut în Franţa, nu au venit din Algeria cum am auzit la unele ştiri. Războiul dintre ISIS şi alianţa internaţională de 60 de ţări e o problemă pentru toată Europa. ISIS, adică aşa-numitul Stat Islamic nu e islamic deloc, doar numele lui e aşa. ISIS vrea o putere nouă în regiunea Arabia Saudită, Irak şi Siria iar actualele ţări să devină ca un fel de judeţe. Noi suntem contra acestei idei. Revoltele din Primăvara Arabă au urmărit schimbarea dictaturilor nu înlocuirea lor un un sistem radical şi terorist ca ISIS. Problema e că în aceste ţări arabe încă nu s-a găsit conducerea bună”.

Reproşuri faţă de ONU

Directorul Asociaţiei Culturale Islamice din Bihor are însă reproşuri şi faţă de ONU. „La Organizaţia Naţiunilor Unite s-a ţinut un minut de reculegere pentru cei 12 morţi în urma atacului de la Charlie Hebdo. Noi, ca musulmani, întrebăm doar ce face ONU pentru cei 100 – 150 de arabi care mor zilnic? În ultimii patru ani au fost sute de mii de morţi în Siria”, observă dr. Mohammed Osman.

Nudism da, cu hijab ba!

Acesta mai formulează reproşuri şi faţă de o parte a presei franceze.
„Jurnaliştii francezi trebuie să înţeleagă că există un principiu, nu se pot face poze sau simboluri pentru profit. Nu e vorba doar de Mohammed ci şi de Adam, Avraam şi ceilalţi profeţi recunoscuţi şi de religia creştină şi cea iudaică. Nici mie nu îmi plac caricaturile despre Iisus şi profeţii creştini.
Plus că în Franţa a apărut islamofobia. În România şi în Oradea nu deranjează pe nimeni că soţia mea poartă hijab (vălul purtat de femeile musulmane – n.red.). Dar în Franţa, care e ţara libertăţii, nu eşti bine-văzut dacă porţi hijab. Şi atunci poţi să îi întrebi unde e libertatea? O femeie e liberă să fie nudistă dar nu e liberă să poarte hijab?”, afirmă dr. Mohammed Osman.
Liderul islamic local a mai amintit că la conferinţa de dialog între religii care a avut loc în Ungaria în perioada în care această ţară deţinea preşedinţia UE s-a recunoscut că musulmanii, creştinii şi evreii au aceleaşi origini. „Avem profeţi comuni şi rădăcini comune. Diferenţele între religii sunt în detalii. Şi în Occident există o lipsă de dialog între religii. Potrivit religiei noastre, nu se poate deschide un magazin de sex lângă casa noastră. După lege, există libertate să se deschidă magazinul. Dar trebuie să ne punem şi în pielea celuilalt, în locul celor care au familii şi ocupaţii respectabile. Dreptul european e să îmi spun părerea ca persoană fizică. Dar aceasta nu înseamnă să spun orice prostii despre Iisus făcând apel la libertatea de expresie.
Părerea mea este că trebuie să respectăm religia celuilalt, să îl respectăm pe cel de lângă noi. De ce Jurnalul Bihorean nu publică poze pornografice? Fiindcă îşi respectă cumpărătorii care au familii şi copii. Problemele nu se rezolvă cu caricaturi sau filme ofensatoare”, conchide dr. Mohammed Osman.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase