Speleofeminin – şcoală speo internaţională, în Padiş

De Cristina Ghilea
Speleofeminin – şcoală speo internaţională, în Padiş
Şi-au manifestat interesul inclusiv cursante de peste ocean.

Platoul carstic Padiş va fi, în septembrie, cadrul unei noi ediţii a Speleofeminin organizate în România; ediţiile anterioare au avut loc în Bihor, la Roşia în 2011, în Serbia în 2012 şi în Franţa, anul trecut.

„Este o şcoală de tehnică speologică. Ca particularitate, are scopul de a promova speologia în rândul fetelor şi femeilor. Cazarea va fi la cabana Cetăţile Ponorului, iar cursurile sunt structurate pe începători, adică TSA 1 (Tehnica Speologiei Alpine) şi avansaţi, adică TSA 2. Începătoarele vor învăţa să parcurgă autonom peşterile echipate cu coardă, deci cu pasaje verticale, iar avansatele vor învăţa să echipeze traseele subterane şi să conducă grupurile în subteran”, spune Cristina Ianc, lector la Speleofeminin, membră a Clubului de Speologie Cristal Oradea, împreună cu Adina Micula, membră a Clubului de Speologie Speodava Ştei. Pe lângă cele două bihorence, cursurile vor fi ţinute de lectori din Râşnov, dar şi din Franţa.
3speo-la-feminin

Cristina Ianc spune că şcoala a fost dimensionată la 25 de cursante. „M-a surprins cât de repede am fost contactate de cele interesate şi de faptul că ne-au căutat persoane interesate din Australia, Canada şi India. Va fi interesant”, anticipează organizatoarea.

Între criteriile de admitere la Speleofeminin figurează limita de vârstă – 14 ani; cele sub 18 ani au nevoie de acordul scris al părinţilor, certificat medical cum că sunt „apte să facă speologie” şi asigurarea medicală pe durata cursului.

„Anul trecut, în Franţa, m-a impresionat o cursantă la avansaţi, uşor trecută de prima tinereţe. Ne-a spus că s-a înscris ca să se pună la curent cu ultimele noutăţi în evoluţia tehnicii şi a echipamentului. Indiferent de motivele fiecăreia, la Speleofeminin este loc pentru toate cele interesate de speologie”, spune Ianc.

Cele interesate de TSA 2 vor susţine, înainte de admiterea la curs, un examen teoretic şi practic care să arate că au aculumat deja cunoştinţele aferente TSA 1. Speleofeminin se organizează sub patronatul Şcolii Române de Speologie, termenul-limită de înscriere fiind mijlocul lunii august.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !