Alina Popa provine din lumea sportului, fiind preşedintele Asociaţiei Judeţene de Karate Tradiţional Bihor. „Doresc să mă integrez cât mai repede în echipa clubului şi să-mi îndeplinesc obligaţiile în conformitate cu fişa postului”, a declarat Alina Popa. Directorul CS Crişul, Ionel Bungău este convins că va avea o colaborare bună cu noua sa adjunctă. „Alina Popa vorbeşte o altă limbă faţă de ceilalţi directori adjuncţi pe care i-am avut până nu demult. Ea va fi investită cu atribuţii de control la secţiile clubului nostru”, a afirmat Ionel Bungău.
Nou director adjunct la CS Crişul
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După ce a câștigat de două ori în sezonul regulat, Crișul Sântandrei a pierdut și a doua confruntare din play-off cu CSM Sighetu Marmației, grupare cu care se afla la egalitate de puncte.
FC Bihor
Inevitabilul s-a produs! După trei remize în meciurile directe, FC Bihor a reușit să obțină și avantajul moral al unei victorii în fața rivalei de la Poli Timișoara.
BIHON Sport local
Judoka Alex George Creț (CSM Oradea, antrenori Emil Morar și Dan Fâșie) are evoluții remarcabile la Campionatul European de seniori 2024, care se desfășoară la Zagreb.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a câștigat categoric cel de-a doilea meci cu Rapid, din finala mică a ediției.
BIHON Sport local
Trei meciuri din prima etapă a returului play-off-ului din Liga 4 Bihor s-au desfășurat începând cu ora 11:00. Au fost meciuri în care oaspeții și-au adjudecat punctele puse în joc. În al patrulea joc al rundei, Foresta și Bihorul Beiuș au remizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!