BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Start la „detonarea” Centrului

Start la „detonarea” Centrului

la 16 February 2015 15:35 Reactualizat la: 16 February 2015 16:39
16 February 2015 15:35 Reactualizat la: 16 February 2015 16:39
În vreme ce traficul rutier curge în ritm de melc pe rutele ocolitoare, demolatorii de la Gavella îşi fac de cap în Piaţa Unirii.
Scris de Demian - În vreme ce traficul rutier curge în ritm de melc pe rutele ocolitoare, demolatorii de la Gavella îşi fac de cap în Piaţa Unirii.

Trimite articolul

X

O linişte cumva rurală patrona luni de dimineaţă între pereţii palatelor Pieţei Unirii, tihnă deranjată doar de picamerele celor de la Gavella, care s-au apucat de demolat blocurile de beton ale aşa numitelor „pateuri înierbate” din Centru.

Dimineaţa zilei de luni putea lăsa în mintea unui trecător deloc grăbit impresia unui film din care lipsesc jumătate dintre personaje. În absenţa traficului auto, oamenii urmau liniile traseelor lor obişnuite: deplasarea se face pe trotuar şi strada se trece pe la trecerea de pietoni. Cum e şi de aşteptat, hărmălaia se mutase perimetral, pe străzile care au preluat traficul dat afară din Piaţa Unirii.

Dopuri rutiere

Axa de acces formată de străzile Iuliu Maniu şi Traian Moşoiu a fost cea mai solicitată dintre toate străzile de la periferia Centrului. Primii metri de stradă de la intrarea de pe Decebal pe Maniu nu prevestesc ambuteiajul care se formează cu mult înainte de intersecţia cu strada Jean Calvin. Pe măsură ce maşina avansează spre Centru, devine clar pentru orice şofer că mersul pe jos este soluţia accesului în zona centrală. La ore de vârf, dimineaţa când merg copiii la şcoală şi oamenii la serviciu, câteva sute de metri de stradă se parcurg în zeci de minute.

Pe sensul de mers Maniu – Moşoiu, maşinile abia dacă se târăsc. Separat de o linie galbenă continuă, traficul în sens invers, Parcul 1 Decembrie – Moşoiu – Maniu- J. Calvin, este incomparabil mai lejer. Intersecţia este asistată de un echipaj de poliţie mixt, dar ieri de dimineaţă rutieristul îi cedase agentului de la Locală onoarea de a se răţoi la şoferii care, venind dinspre Decebal, pe Maniu, ar fi dorit s-o taie pe J. Calvin.

Nemulţumirea şoferilor este evidentă dar în unii s-a trezit îngrijorarea că situaţia va dura pe termen nedefinit, din moment ce accesul rutier în Piaţa Unirii este gâtuit în urma reamenajării acesteia.

Brambureală

Transportul în comun stă sub semnul aceleiaşi brămbureli. La mulţi clienţi ai OTL nu a ajuns informaţia completă, chiar dacă ştiau că liniile se organizează altfel, mulţi habar nu aveau despre traseele viitoarelor linii. „Am preferat să vin pe jos de la Emanuel, pe Decebal până la lucru, că n-am vrut să întârzii. Dar dacă o să am bagaje o să am nevoie de autobuz”, ne-a spus o orădeancă, clientă fidelă a societăţii locale de transport în comun. În maşina personală sau în autobuz, e cert orădenii care au treabă în Centru sau pe aproape, sunt obligaţi să aştepte în ambuteiaje şi blocaje. Rămâne de văzut cum se va regla traficul rutier în câteva zile de la instalarea asediului în Centru.

Şantier printre trecători

Reamenajarea Pieţii Unirii ca pietonal a început, ieri, cu demolarea bordurilor înalte ale celor patru spaţii verzi şi cu scoaterea liniilor de tramvai pe porţiunea cuprinsă între Primărie şi Parcul 1 Decembrie.

Bordurile din beton scoase cu picamărul au fost încărcate şi  transportate într-un depozit al firmei, pentru a fi recondiţionate.

Obligaţi să lucreze între trecători, muncitorii firmei Sylc Co Trans Arad, cea care execută înlocuirea liniilor de tramvai, au început cu tăierea legăturilor dintre şine, cu lămpi cu acetilenă. „Cel mai important lucru este siguranţa oamenilor, atât a angajaţilor şi trecătorilor. Cel puţin 100 de oameni ne-au întrebat azi despre staţiile de tramvai”, spune inginerul Paul Deac, coordonator al lucrărilor la şine.

 

Liniile de tramvai din centru sunt prinse, de fapt în blocuri de beton precomprimat, un astfel de bloc, 6 m/2,2m, cântărind 6,5 tone. Ieri a fost atacat tronsonul de la Primărie până la Palatul Vulturul Negru, porţiune pe care s-a început ridicarea şinelor şi transportarea lor de pe amplasament.

Va urma

Deşi sunt prevăzute în proiect, ridicarea statuilor din Piaţa Unirii nu este, încă, programată. Conform viceprimarului Mircea Mălan, statuia lui Emanuil Gojdu are acceptul comisiei de cultură pentru a fi scoasă de pe amplasamentul prezent. „O vom lua în custodie până când i se va face un soclu pe noul amplasament”, spune vicele. Statuia lui Mihai Viteazul, care se doreşte a fi înlocuită cu o reprezentare a regelui Ferdinand, pune probleme suplimentare. Ridicarea sa necesită un aviz de la Comisia de Monumente de For Public, din Bucureşti. Mălan zice că după parcurgerea traseului birocratic, aceasta ar trebui să ajungă în Parcul Olosig, rebotezat cu numele lui Mihai Viteazul.

Click pe poză pentru a mări!

unirii circ a3

Trimite articolul

X
Taguri:
lucrari centru ,
oradea ,
piata unirii ,
rute ocolitoare ,
trafic blocat centru
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Termoficare Oradea oprește apa caldă și căldura pe mai multe străzi din zona Sovata. Vezi în ce perioadă
    Termoficare Oradea anunță că, în urma finalizării lucrărilor la rețeaua de canalizare de pe strada Sovata, în apropierea magazinului Penny, va fi necesară întreruperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și pentru încălzire.

    Bihon Decese

    Deces 17.12.2025

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De pe stradă, în casa unui polițist din Oradea. Apel umanitar pentru Sofia și părinții ei, demarat de un angajat al IPJ Bihor
    Era seara zilei de 1 decembrie, prima zi din „luna cadourilor” când stâlpul familiei a luat decizia de a merge la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru a cere ajutorul pentru familia sa.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    GALERIE FOTO
    Un miliard de euro și 20 de ani de pregătire: DraculaLand promite o investiție majoră în divertismentul și turismul din România
    Un proiect de un miliard de euro, care își propune să transforme mitul lui Dracula într-o destinație majoră de divertisment, prinde contur lângă București.

    BIHON Sport local

    Orădeanul Mădălin Călugăr se întoarce cu medalia de bronz de la Campionatul European din Germania
    Pugilistul Ionuț Mădălin Călugăr a pus Oradea pe harta medaliaților la Campionatul European de Box pentru juniori U17 desfășurat la Kienbaum (Germania).

    România

    Premierul Ilie Bolojan aduce lămuriri în problema impozitării serelor și scutirilor pentru persoanele cu handicap
    Premierul Ilie Bolojan a oferit, fiind invitat la DigiFM, explicații detaliate privind impactul bugetar al eliminării unor scutiri fiscale, în contextul numeroaselor întrebări primite de la ascultători.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.