Start pentru strategia Oradea Smart City

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
Start pentru strategia Oradea Smart City
Asociaţia de tip cluster Cluj IT va realiza strategia de informatizare a Oradiei, supervizată de STS şi Oradea Tech Hub.

Ieri s-a lansat proiectul „Strategiei de informatizare a municipiului Oradea 2016 – 2020” – Oradea Smart City. Eveniment a fost moderat de city-managerul Eduard Florea, cu participarea primarului Ilie Bolojan, a generalului Marcel Opriş – director general al STS şi al lui Stelian Brad – preşedintele Asociaţiei Cluj IT, cea care va realiza strategia Oradea Smart City. În sala au fost reprezentanţi ai instituţiilor locale, ai societăţilor comerciale, ai mass-media.

Dacă Asociaţia de tip cluster Cluj IT va realiza strategia pentru 30.000 de euro, în maximum şase luni, STS şi Oradea Tech Hub – organizaţie non-profit – vor avea rolul de a superviza modul în care se realizează această strategie, care va trebui să înglobeze nevoile reale ale orădenilor. Prin urmare, consultarea comunităţii orădene va fi una cu adevărat necesară – aspect subliniat de toţi cei pomeniţi mai sus.

„Mulţumesc d-lui Marcel Opriş pentru sprijinul acordat şi d-lui Eduard Florea, care a fost promotorul acestui proiect. Pentru ca un oraş să se dezvolte trebuie să respecte câteva condiţii. Astăzi, în contextul globalizării, digitalizarea devine un element obligatoriu. Pentru aceasta, trebuie să analizăm stadiul în care suntem şi să ne punem cu toţii de acord, astfel încât bazele noastre de date să fie compatibile, pentru ca în final informaţiile oferite cetăţeanului să fie mai ieftine şi mai rapide”, a declarat cu această ocazie primarul Bolojan.

Pentru „creşterea calităţii vieţii”

Iniţiatorul conceptului Oradea Smart City, administratorul public Florea a făcut o prezentare detaliată a proiectului strategiei de informatizare. „Unul dintre obiectivele majore ale acestui proiect este creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. Când cetăţeanul depinde de orarul unei casierii pentru a-şi plăti o anumită taxă sau pentru a face o sesizare către o instituţie, atunci calitatea vieţii sale nu este una foarte bună. În aceste condiţii, tehnologia este cea care ne poate ajuta să nu depindem de timp şi de spaţiu în raporturile normale cu o instituţie. De la o eficienţă a actului administrativ, trebuie să mergem înainte şi să gândim o eficienţă în favoarea cetăţeanului, care nu trebuie privit ca şi contribuabil, ci ca şi client al nostru”, a spus city-managerul Eduard Florea.

Generalul Marcel Opriş a punctat: „Acest proiect este o provocare la adresa cetăţenilor, la adresa opiniei publice. Nu există alt scop al acestor servicii electronice decât acela de a ne face viaţa mai uşoară, mai bună. Un proiect reuşit în acest sens s-a derulat cu ocazia alegerilor locale, prin scanarea actelor de identitate ale votanţilor cu ajutorul tabletelor din secţiile de vot. Din fericire, Oradea este unul din oraşele civilizate din România, unde cetăţeanul îşi obţine documentele într-un mod facil. Ceea ce pot să vă spun, este că întreaga expertiză a instituţiei va fi pusă la dispoziţia acestui proiect.”

Directorul Asociaţiei Cluj IT, Stelian Brad, a prezentat modul în care se va realiza strategia de informatizare a municipiului Oradea. „Deşi, Primăria Oradea este promotorul acestui proiect, este nevoie de sincronizarea forţelor întregii comunităţi. Acest proiect va deschide un număr semnificativ de inovaţii la nivel local. Din păcate, la nivel global există un management inadecvat al resurselor, astfel încât un sfert din ceea ce se produce pe planetă se risipeşte, tocmai de aceea trebuie să trecem de la soluţii fragmentate la soluţii integrate”, a precizat Stelian Brad.

Broșura de prezentare a proiectului Oradea Smart City poate fi downloadată de AICI.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase