Puterea gândirii pozitive nu se manifestă doar la nivel individual, ci şi în colectivităţi. Numai oamenii şi societăţile cu imagine de sine pozitivă au o viaţă sănătoasă, altfel apar blocaje, boală, suferinţă şi în primul rând se prăbuşesc respectul şi stima de sine. Legile imagologiei spun că „atunci când oamenii consideră o situaţie ca fiind reală, ea devine reală prin consecinţele ei” (legea lui Thomas). „Oameni de ştiinţa brandului” străini şi români se întreabă în ziarul respectiv „unde e sufletul României” şi nu văd decât „intrigă şi confuzie”. Istoricul Lucian Boia vrea să ne înveţe că respectul faţă de strămoşi şi înaintaşi sunt rezultanta propagandei comuniste, că suntem „o ţară mică” (verificaţi pe harta Europei cât e de mică), iar Gilda Fazon consideră opuse patriotismul şi „apartenenţa la spaţiul european”. Sondajul arată că românii se consideră încă patrioţi, dar Lucian Boia are soluţie şi la asta: „În Occident, controversele legate de naţie sunt depăşite”. Respondenţii la sondaj au ales „sărăcia” drept cuvânt definitoriu pentru situaţia ţării, deşi în fond nu suntem o ţară săracă (după atâta jaf tot mai e ceva de furat), ci sărăcită şi păcălită de liderii ei.
Românul se consideră în continuare deştept (aşa spun 37% dintre respondenţi), deşi „brandologul” Wally Olins se miră: „Paradoxal e că sunteţi totuşi un popor cu vocaţia evoluţiei”. Autorii descoperă şi că arhetipurile sunt încă vii, de exemplu că românul „face haz de necaz”, deşi râsul parcă li se pare incomod, fiind semn că nu cedăm psihic. Ei mai scriu de „necesitatea creării unui brand, dar unul care să nu fie folosit doar la comunicarea unei identităţi înspre exteriorul ţării, ci şi la oferirea unei direcţii pentru opinia publică din România, direcţie care cel puţin în prezent lipseşte”.
Adică ne învaţă ei o definiţie a românului – care să convină cui? Căci în ziar părerile negative au fost repetate şi întărite prin punerea în pagină şi caracterele folosite. Prin repetare, mesajul intră în subconştient şi în mentalul colectiv, iar noi îl percepem ca pe o realitate. „Cui prodest?” (vorba latinului) Cui îi foloseşte? „De ce atâtea lucruri au ieşit rău în viaţa poporului nostru? Aceasta nu fiindcă aceia care au făcut rău nu au fost recunoscuţi, ci din cauză că răul pe care-l făceau corespunde unor anume interese, nu interesului mare al naţiei şi al ţării” (Nicolae Iorga).
„Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atuncea mai bine muriţi de sabia lui decât să fiţi privitorii împilării şi ticăloşiei ţării voastre. Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lăcrămele slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, carele va aşeza iarăşi pre urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte” (Hronicul Moldovenesc). Tata („pater” în latină, de unde cuvântul patrie) avea o vorbă: şi pe Dumnezeu mulţi nebuni îl înjură. Atâta timp cât încă ştim cine suntem cu adevărat, nu ne-au învins.
Adrian Gagiu
***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.
