Au fost surprinşi, în momentul în care şi-au fixat recipientele la vanele de scurgere ale vagoanelor, doi bărbaţi. În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre R.G. În vârstă de 38 de ani şi un minor, ambii localnici. Asupra lor au fost găsite recipientele pe care le foloseau, dar şi un cuţit, suma de 270 lei şi telefoane mobile. „Jandarmii bihoreni au întocmit pe numele celor doi acte de constatare a infracţiunii de tentativă de furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În cazul minorului au fost întcomite în plus şi acte de constatare a infracţiunii de port fără drept al cuţitului.” precizează căpitan Ioan Bogdan, ofiţerul de relaţii publice al IJJB. Reamintim că în cursul acestui an, jandarmii au mai desfăşurat încă trei acţiuni în zonă, în urma cărora alţi patru indivizi au fost reţinuţi.
Combustibil furat din vagoane
Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor au desfăşurat, marţi dimineaţă, o acţiune de prevenire şi combatere a sustragerii de produse petroliere din vagoane cisternă, în zona localităţii Tileagd.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După ce a câștigat de două ori în sezonul regulat, Crișul Sântandrei a pierdut și a doua confruntare din play-off cu CSM Sighetu Marmației, grupare cu care se afla la egalitate de puncte.
FC Bihor
Inevitabilul s-a produs! După trei remize în meciurile directe, FC Bihor a reușit să obțină și avantajul moral al unei victorii în fața rivalei de la Poli Timișoara.
BIHON Sport local
Judoka Alex George Creț (CSM Oradea, antrenori Emil Morar și Dan Fâșie) are evoluții remarcabile la Campionatul European de seniori 2024, care se desfășoară la Zagreb.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a câștigat categoric cel de-a doilea meci cu Rapid, din finala mică a ediției.
BIHON Sport local
Trei meciuri din prima etapă a returului play-off-ului din Liga 4 Bihor s-au desfășurat începând cu ora 11:00. Au fost meciuri în care oaspeții și-au adjudecat punctele puse în joc. În al patrulea joc al rundei, Foresta și Bihorul Beiuș au remizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!