Studenți ingenioși: vehicule cu propulsie pneumatică și roboți antropomorfici

De CARMEN ILE
Studenți ingenioși: vehicule cu propulsie pneumatică și roboți antropomorfici
Absolvenții Facultății de Mecatronică de la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și-au prezentat proiectele de diplomă în cadrul Laboratorului de Energii Neconvenționale. Aceștia au impresionat și în Ungaria, unde au participat la un concurs de specialitate.

Vasile Stoica a lucrat mai mult de un an pentru a crea un robot. „Este un robot antropomorfic. Îmi copiază mișcarea mâinii și o transmite printr-un modul radio. Totul este wireless. Totul este conectat la un microcontroler. În momentul de față este setat să îmi copieze mișcările, dar poate să le salveze pe un card și să le repete”, explică tânărul.

Două mașini cu motor pneumatic au fost vedetele examenului, proiect în care studenții au investit 1 000 de euro.

„Este neconvențional, pentru că folosește un motor cu aer comprimat. Mașina este alimentată de o butelie de 10 litri la 200 de bari și prin intermediul sistemului pneumatic presiunea iese la 10 bari. Poate să funcționeze până la un sfert de ora – 20 de minute, la estimativ 40 de km la oră”, spune Alexandru Ciobu (absolvent).

La concursul din Ungaria, studenții români s-au clasat pe locurile 34 și 50.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !