Sute de colindători, la Oradea

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
Bihorul, locul I la festival
Bihorul, locul I la festival - © Foto: Oradea – instantanee

Colindători din mai multe judeţe ale ţării au participat la ediţia a VI-a a Festivalului ,,Asta-i datina străveche”.

Câteva sute de colindători din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Ucraina au poposit weekend-ul trecut în urbea de pe malurile Crişului Repede.

Este vorba de nouă ansambluri folclorice de copii şi tineri din Suceava (Gura Izvorului – Vatra Moldoviţei, Kozaciok – Bălcăuţi şi Pui de răzeşi – Vatra Dornei), Maramureş (Prietenii Mariei – Strâmtura), Cluj (Danatorii de pe Someş – Iclod), Bistriţa Năsăud (Glanetaşul – Târlişua), Bihor (Ansamblul Şcolii Dacia şi Florile Bihorului), dar şi din Ucraina (Apşiţa) care au participat vineri şi sâmbătă la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou ,,Asta-i datina străveche”, organizat de Asociaţia Pro Bambini.

Ansamblul Dansatorii de pe Someş

 

„Zestrea unei naţiuni o constituie valorile sale culturale şi tradiţionale: graiul, portul şi obiceiurile. Când acestea sunt pe cale de dispariţie putem vorbi de un proces ireversibil de degradare a naţiunii şi chiar de dispariţie a acesteia. Astăzi, când facem parte din familia unită a ţărilor europene, când relaţiile dintre aceste state, bazate pe încredere şi întrajutorare, sunt mult mai prietenoase, când graniţele devin treptat doar imaginare, naţiunile pot dăinui în timp prin ce au mai trainic şi mai valoros.

Pentru ca generaţiile care ne urmează să cunoască rădăcinile poporului şi evoluţia sa pe treptele istoriei, este de datoria noastră şi a celor cu misiunea de educatori, să le lăsăm cât mai puţin alterată zestrea despre care vorbeam, pentru a ne recunoaşte şi a nu uita că am fost şi că suntem români.

Oriunde, în Europa şi în lume, oricâtă unitate în diversitate ar exista, ceea ce ne păstrează identitatea sunt graiul, portul şi obiceiurile. Această preocupare de transmitere spre viitor a tradiţiilor şi obiceiurilor locale este tocmai obiectivul Festivalului nostru – Asta-i datina străveche”, a spus în cuvântul său, coordonatoarea festivalului, Crina Dobocan.

Ediţia s-a desfăşurat cu sprijinul:

Consiliului Judeţean Bihor – proiectul fiind finanţat prin Direcţia Social Comunitară a CJ Bihor,

Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor,

Colegiului Tehnic „Transilvania”,

Liceului Teoretic ,,Aurel Lazăr’’,

Mănăstirii Sfintei Cruci,

Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor,

Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Bihor,

Selgros Cash &Carry,

Restaurant Butoiul de Aur,

Constructorul Sălard SRL,

Hotel Slavia Salonta,

Brutăria Dorbob,

Duran’s,

Arpad Kolozsi,

Oramar SRL,

Restaurant Ciuperca,

Queen’s Music Pub,

Izvorul Minunilor,

Tipografia Treira,

Avon Cosmetics,

Hotel Nevis Oradea şi Centrul de Fitness Ars Nova.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase