Tâlhar prins de un polițist aflat în timpul liber

De Oana Farcas
13Comentarii
Tâlhar prins de un polițist aflat în timpul liber
Un poliţist orădean aflat în timpul liber a prins, în flagrant, un individ de 32 de ani care a tâlhărit un bărbat de 70 de ani care se afla în scara unui bloc de pe strada Nufărului.

Agentul șef adjunct, Gavrilete Sorin, din cadrul Biroului de Ordine Publică Oradea, aflat în timpul liber, a auzit sâmbătă, 27 aprilie, un bărbat care striga după ajutor pe strada Nufărului, din Oradea. Aflat în curtea imobilului respectiv la momentul comiterii faptei, polițistul s-a îndreptat spre locul cu pricina și l-a surprins pe bărbat chiar la ieșirea din casa scării blocului de locuințe în care tocmai comisese fapta.

Fără a sta pe gânduri, polițistul orădean, în vârstă de 43 de ani, l-a imobilizat pe bărbatul de 32 de ani și a solicitat telefonic intervenția colegilor. Acesta a recuperat de la bărbatul respectiv cei 1.450 de lei, cheile de la apartament și actele de identitate, pe care individul le-a sustrat de la septuagenar prin agresiune, și le-a restituit victimei.

În arest preventiv

Oamenii legii l-au prezentat pe suspect Judecătoriei Oradea, instanţă care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză”, explică comisarul șef al IPJ Bihor, Alina Dinu.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor