Tânără de 19 ani salvată de pompieri

De Costel Demian
Reactualizat la:
Tânără de 19 ani salvată de pompieri
Pompierii orădeni au intrat pe geamul unui apartament de la etajul doi pentru a salva o tânără de 19 ani. 

Luni seara, în jurul orei 21:45, un apel la 112 anunța o posibilă stare de urgență. O femeie alerta pompierii că nepoata, care locuiește singură, nu răspunde la telefon. Pompierii orădeni s-au deplasat la apartamentul situat pe strada Traian Lalescu și cu ajutorul unei scări culisabile au pătruns în imobilul situat la etajul doi.

”La adresa indicată, s-au deplasat cu operativitate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care acţionând cu  scara culisabilă au pătruns, prin fereastra uneia dintre încăperi, în apartamentul situat la etajul 2,” a declarat pentru Bihor Online Căpitan Camelia Roşca.

Pompierii au găsit-o pe tânără, întinsă pe podea, semiconștientă. Paramedicii i-au acordat primul ajutor pentru ca apoi tânăra să fie preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță care a transportat-o la Spitalul Județean.

Se pare că tânăra învăţase mult în ultima perioadă şi consumase şi energizante nesănătoase pentru a rezista presiunii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !