Tarife mai mari pentru poliţele RCA

De Dan Birta
2Comentarii
Tarife mai mari pentru poliţele RCA
Asiguratorii estimează că poliţele RCA se vor scumpi cu procente cuprinse între 2% şi 6%.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat la sfârşitul săptămânii trecute tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.

„Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri)”, anunţă ASF.

Tariful de referință este un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul poliţelor auto obligatorii și reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat.

Poliţe mai scumpe

Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei, cel anterior, mai mare cu 9%. Pentru persoanele juridice, tariful mediu ponderat este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referință anterior (+11%). Asta ar însemna poliţe RCA mai scumpe.

Cerasela Chiriac, manager InterBroker, ne-a informat că tarifele de referinţă publicate de ASF sunt tarife maximale, peste care asiguratorii nu pot trece. Mai jos însă pot coborâ.

„Estimarea noastră este că poliţele RCA se vor scumpi, dar într-un procent cuprins între 2% şi 6%. Cel mai mult vor creşte tarifele la poliţele pentru TIR-uri. Vor fi şi categorii de persoane pentru care poliţele RCA se vor ieftini. Este vorba despre pensionari. În ceea ce-i priveşte pe tineri, tarifele poliţelor RCA pentru aceştia s-au mai echilibrat”, ne-a declarat Cerasela Chiriac.cerasela-chiriac



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor