Top-datornici şi nu prea

De Cristian Horgoș
Top-datornici şi nu prea
ANAF prezintă firmele Galaxy Tobacco şi European Food ca cei mai mari datornici deşi instanţele au decis altfel.

ANAF a actualizat lista marilor datornici la bugetul de stat. În frunte se află companiile Galaxy Tobacco (fosta Societate Naţională Tutunul Românesc – SNTR) cu o datorie de 564 milioane lei şi European Food srl cu restanţe de 276 milioane de lei. Urmează Poşta Română cu 190 milioane, Electrocentrale Bucureşti cu 147 milioane precum şi alte societăţi de stat sau regii municipale.

Notabil este că atât European Food cât şi Galaxy Tobacco au obţinut sentinţe în instanţă care le dă câştig de cauză împotriva Statului.

Astfel, Înalta Curte a decis anul trecut că Galaxy Tobacco nu trebuie să preia datoriile la Buget pe care le avea SNTR la momentul privatizării.

Iar în cazul European Food, fraţii Ioan şi Viorel Micula au obţinut, în decembrie, la Curtea Internaţională de la Washington, o sentinţă care obligă România să le achite despăgubiri de 376 milioane de lei plus dobânzi.

Aceasta fiindcă ANAF le-a anulat prematur facilităţi fiscale pentru zona defavorizată Sudrigiu – Rieni. Potrivit unor surse, responsabilii ANAF lucrează acum la o soluţie de compensare între sumele pe care European Food le are de dat respectiv de primit de la Stat. Dar, evident, European Food va ieşi „pe plus” după o astfel de compensare.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !