Trăia cu bomba de o sută de ani în fundaţia casei

De Otilia Șandor
1Comentariu
Bombă din Primul Război Mondial, în fundaţie FOTO: ISU Bihor
Bombă din Primul Război Mondial, în fundaţie FOTO: ISU Bihor
O bombă din Primul Război Mondial a fost găsită în fundaţia unei case.

Luni, în jurul orei 15:00, pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au fost chemaţi pe str. Traian Blajovici din Oradea, să ridice un element de muniţie „centenar”.

La adresa indicată s-a aflat că în timp ce se efectuau unele lucrări la fundaţia unei case a fost descoperită o bombă aruncător de calibrul 60 milimetri.

Muniţia, provenită din Primul Război Mondial, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către pirotehniştii de la ISU Bihor şi va fi distrusă.

Mare atenţie!

Pompierii amintesc bihorenilor să fie foarte atenţi atunci când descoperă muniţii şi elemente de muniţie. Pentru a evita nenorocirile, pompierii roagă pe cei ce găsesc muniţie neexplodată să anunţe la 112, fără a le atinge ori a schimba poziţia acestora, să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate, să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Când sunt descoperite elemente e interzis accesul persoanelor şi animalelor, nu trebuie făcute săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate, nu se aprinde focul, nu se fac lucrări de îmbunătăţiri funciare şi e interzisă circulaţia vehiculelor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor