28. decembrie 2011 14:22; Reactualizat la: 28.12.2011 14:22


Tratament natural pentru acnee

Tratament natural pentru acnee
Acneea constituie una din cele mai supărătoare şi mai greu de tratat afecţiuni ale adolescenţilor şi tinerilor.

Medicul internist Rodica Sirban propune celor cu această problemă un tratament naturist şi ieftin. Acesta se bazează pe o dietă săracă în dulciuri şi grasimi, cu mai puţine mâncăruri făinoase (paste, pizza), fără condimente şi sucuri sintetice. Doctoriţa recomandă să se bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, un pahar dintr-o soluţie salină (o linguriţă de sare grunjoasă la un litru de apă plată sau de robinet) şi un consum de minimum doi litri de apă plată sau ceai de plante/zi. De asemenea, medicul recomandă aplicarea, o dată pe zi din soluţia salină pe porţiunile de piele bolnavă (se lasă pe piele până se usucă soluţia) iar de două ori pe săptămână – câte o mască de nămol salin (din farmacii), care se lasă să acţioneze pe piele 10-15 minute. Este posibil ca într-o primă fază, simptomele să se agraveze, după care pielea se va curăţa rapid. Ulterior, masca se aplică o dată – de două ori pe lună.

Taguri: ,

Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competitie Internationala de Atelaje la Cefa
In perioada 25-27 Mai 2012 pasionatii de sporturi ecvestre(si nu numai)sunt asteptati in Cefa,judetul Bihor pentru a se [...] mai multe »
Urmarit national pentru talharie, depistat si retinut de politistii Compartimentului Urmariri
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat [...] mai multe »
Mai multe firme inmatriculate in Bihor
A crescut numărul de PFA înmatriculate şi a scăzut numărul de SRL. mai multe »
“22,5″ de la Ovi Pascu
Orădenii care s-au săturat de promisiunile din campania electorală, şi nu numai ei, dar şi cei care gustă umorul [...] mai multe »
Invitati de seama la Saptamana Stiintifica a Universitatii Oradea
Ediţia a XXIII-a a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a fost deschisă oficial, joi, în [...] mai multe »
De Ziua Copilului Disparut, in Oraselul Copiilor din Oradea
25 mai este Ziua Internaţională a Copilului Dispărut, marcată la Oradea de poliţiştii de prevenire bihoreni. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren