Trei titluri naţionale la CN de judo juniori IV

De Gavril Nutiu
Echipa Euroregiunii 6, campioană naţională
Echipa Euroregiunii 6, campioană naţională
JC Liberty CSŞ LPS Bihorul (antrenori Emil Morar, Olimpia Ianc) a avut nouă reprezentanţi la etapa finală a CN de juniori IV, care a avut loc la Drobeta Turnu Severin.

Judoka orădeni au avut evoluţii bune, reuşind să câştige cinci medalii, dintre care două de aur la individual şi una în întrecerea pe echipe, respectiv două de bronz.

Performerii delegaţiei orădene au fost David Fodor (60 kg) şi Alex Creţ (73 kg), care au devenit campioni naţionali la categoriile lor de geutate. Tot la individual, Bianca Suciu (+63 kg) şi Robert Boldiş (55 kg) au intrat în posesia medaliilor de bronz. Cosmin Suciu (60 kg) a ratat podiumul, clasându-se pe locul 5.

În întrecerea pe echipe de euroregiuni, Euroregiunea 6 (Nord-Vest), cu şase judoka orădeni în componenţă, a cucerit titlul naţional, după ce şi-a învins toate adversarele: 5-2 cu Euroregiunea 5 (Vest), 5-2 cu Eurogiunea 3 (Sud) şi tot 5-2 cu Euroregiunea 1 (Nord-Est). Din formaţia campioană au făcut parte Robert Boldiş (55 kg), David Fodor, Cosmin Suciu (60 kg), Alex Creţ (73 kg), Dragoş David şi Darius Groza (ambii la +73 kg).

În întrecerea feminină, Euroregiunea 6 (Nord-Vest), cu Bianca Suciu în echipă, s-a clasat pe locul 5.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase