Tupeu maxim! Un tânăr fără permis a încercat să treacă vama la volanul unui autoturism

Tupeu maxim! Un tânăr fără permis a încercat să treacă vama la volanul unui autoturism
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au prins un tânăr bihorean, în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere.

Tânărul a fost depistat joi, 28 februarie, atunci când s-a prezentat la intrarea în țară de la Punctul de Trecere a Frontierei Borș. Tânărului, C.F., i s-a solicitat să prezinte actele, moment în care a spus că nu are permisul la el. „La controlul specific, tânărului i s-a solicitat să prezinte permisul de conducere, acesta declarând că nu îl are asupra sa, motiv pentru care a fost condus la sediul punctului de trecere pentru cercetări. Astfel, poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana în cauză nu posedă permis de conducere”, precizează comisar-șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de C.F cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor