Tur virtual prin lumea basmelor europene

Copiii de la „Samuil Vulcan”
Copiii de la „Samuil Vulcan”
Inițiat de profesorii de la Colegiul Național „Samuil Vulcan”, desfășurat pe parcursul a șase luni, proiectul județean „Tur virtual prin lumea basmelor europene” a ajuns la final.

Gândit sub forma unei călătorii virtuale care să dezvolte personalitatea copilului prin intermediul activităților interdisciplinare, proiectul a fost bine primit atât de către elevii de gimnaziu, cât și de cei mai mici, din clasele primare și chiar de preșcolari. Astfel, un număr de 12 școli și 2 grădinițe au răspuns pozitiv evenimentelor lansate pe pagina de Facebook a proiectului, participând cu drag la activitățile Basmul european în desene și machete (coordonată de către prof. Iagăr Cătălin, prof. Dumitraș Mona), Basmul european vs basmul românesc (coordonatori prof. Ojică Elena, prof. Heredea Natalia), Carnavalul basmelor europene (prof. Buran Claudia și prof. Hora Florentina) și Lumea europeană a basmelor (concursul de produse finale coordonat de prof. Viorel Gavra, director și prof. Mihaela Ilieș, director adjunct).

Preșcolarii și profesorii lor coordonatori (Grădinița „Floare de colț”, coordonator prof. Ana Florea și Nicoleta Duma, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, coord. prof. Oana Dărăban și Loredana Stativă) ne-au încântat cu produsele lor finale, obținând câte un binemeritat loc II, elevii de la Școala Gimnazială Pietroasa și Colegiul Național Teodor Neș Salonta impresionând juriul cu prezentările realizate. „Pentru elevii din învățământul primar și gimnazial lumea poveștilor este aproape de sufletul lor. Din păcate, trăind într-o lume în care tehnologia ne acaparează cu totul, uităm de literatura și jocurile specifice vârstei. Am încercat o formulă care să îmbine tehnologia cu literatura, comunicarea cu jocul și arta cu tehnica… și se pare că a avut succes. Ne propunem pentru anul viitor o mai bună promovare a proiectului, astfel încât să avem mai multe școli participante, crescând și calitatea concursului”, spune prof. Claudia Buran – responsabil de proiect.

Laureații concursului:

– secțiunea produse finale – Premiul I – Albă ca zăpada – Clasa a VII-a de la Școala Gimnaziala Drăgănești, coordonator prof. Amalia Florea
– secțiunea Literatura și TIC – Premiul I – Apetri Cristina, Liceul Tehnologic “Spiru Haret” Piatra Neamț, coordonator prof. Ioana Ciurea
– secțiunea prezentări – Premiul I – Anton Alex de la Școala Gimnazială Buntești (prof. Simona Muțiu) , Luisa Yang de la Liceul Tehnologic “Spiru Haret” Piatra Neamț
– secțiunea Desene în Paint – Premiul I – Atudorei Olivia de la Colegiul Național “Samuil Vulcan”
– secțiunea Desene – gimnaziu – Premiul I – Drăgan Ioana de Colegiul Național “Samuil Vulcan”
– secțiunea Desene – învățământ preșcolar și primar – Vlad Bogdan Adrian, grupa mare -GPN nr. 4 Rogoz (prof. Dorina Stefea), Marge Irina de la Liceul Vocațional Pedagogic “Nicolae Bolcaș” (prof. Anca Budo) și Hora David de la Școala Gimnazială “Nicolae Popoviciu” Beiuș (prof. Corina Bodin)
– secțiunea machete și colaje – Premiul I – Popa Andrei; Școala Gimnazială Sîmbăta, (coord. prof. Mirela Bulc).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase