UE amendează Facebook cu 110 milioane de euro!

1Comentariu
Comisarul Margrethe Vestager
Comisarul Margrethe Vestager - © Foto: UE
Comisia Europeană a amendat Facebook cu 110 milioane de euro pentru că a oferit informații înșelătoare despre achiziția aplicației de chat WhatsApp.

Comisarul European pentru competiție, Margrethe Vestager, a anunțat decizia joi dimineață, via Twitter. Facebook a achiziționat WhatsApp în urmă cu trei ani. Cu acea ocazie, Facebook asigura Comisia preocupată de distorsiunea concurențială, de faptul că nu poate uni (linkui) conturile utilizatorilor de Facebook cu cele ale celor de WhatsApp. În realitate, gigantul online de socializare a făcut tocmai acest lucru, în cursul anului trecut.

Comisia Europeană a deschis cazul în decembrie 2016 și după șase luni a concluzionat că Facebook a înșelat Uniunea Europeană. „Comisia a aflat că, în contradicție cu declarațiile Facebook din 2014, legate de procesul fuziunii, posibilitatea tehnică a unei sincronizări între conturile utilizatorilor Facebook și WhatsApp exista încă din 2014, iar staff-ul Facebook avea cunoștință de această posibilitate”, se arată în comunicatul CE.

Amenda este mai mică decât limita maximă, care poate merge până la 1% din veniturile anuale ale companiei. În cazul Facebook, 250 milioane de euro era limita maximă pentru amendă. Preluarea propriu-zisă a WhatsApp de către Facebook nu este afectată de decizia Comisiei.

Alte amenzi primite de Facebook în Europa

Anterior, Facebook primise o amendă de 3 milioane de euro din partea autorităților italiene, după ce a forțat utilizatorii WhatsApp să fie de accord cu distribuirea propriilor date în rețeaua Facebook. De asemenea, o amendă de 150.000 de euro fusese primită de Facebook și din partea autorității franceze de protecție a datelor, după ce compania americană a schimbat politica de confidențialitate.

Facebook se apără asigurând că nu a greșit intenționat. Într-o declarație oferită joi site-ului EUobserver.com, un purtător de cuvânt al companiei a declarat că „erorile săvârșite în declarațiile din 2014 nu au fost intenționate. Am acționat cu bună credință încă de la începutul interacțiunii cu Comisia și am încercat să oferim informații corecte de fiecare dată”, transmite Facebook.

Sursa: EUobserver.com



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor