Un cartonaş roşu drogurilor!

De Teodor Biriş
Un cartonaş roşu drogurilor!
Asociaţia „Cavalerii fluierului” Oradea a implementat un nou proiect. „Prevenţia corupţiei, drogurilor şi alcoolului în rândul tinerilor” a fost tematica proiectului implementat de Asociaţia „Cavalerii fluierului” Oradea cu finanţarea Consiliului Judeţean Bihor, prin Direcţia Social Comunitară.

Locaţia aleasă pentru acest simpozion a fost Hotel Perla din Băile 1 Mai, unde au fost prezenţi arbitri şi reprezentanţi ai AJF Bihor, Cluj, Satu Mare şi Maramureş. Invitaţii speciali au fost medicul Liana Bologan şi inspectorul Bogdan Axinte, de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Oradea (CPECA).

asistenta Asistenţa a fost numeroasă FOTO: TEODOR BIRIŞ ©

Cei doi au captat atenţia asistenţei, în rândul căreia s-au aflat mulţi arbitri tineri, vorbind deschis despre drogurile legale (alcool, tutun, energizante) şi cele interzise, precum şi despre efectele acestora asupra celor care le consumă. „În fiecare lună sunt zeci de tineri care ajung la Urgenţă din cauza consumului de etnobotanice. Încep să le consume la vârste extrem de fragede, chiar de la 9-10 ani. Se vând la colţ de stradă şi dependenţa se instalează foarte rapid. Se ajunge la abandon şcolar, afectarea carierei, dar nu trebuie să-i marginalizăm, ci să încercăm să-i ajutăm să se reintegreze”, spune doamna Liana Bologan.

Schimb de experienţă

Expunerea despre droguri şi efectele lor a fost urmată de un schimb de experienţă între reprezentanţii CJA-urilor şi AJF-urilor prezente. AJF Bihor a fost reprezentată de preşedintele Valer Vancea şi secretarul Petru Boros, Octavian Şovre (CJA Bihor), Szilagyi Ştefan (AJF Satu Mare), Kovacs Istvan, Ovidiu Mazilu (CJA Satu Mare), Vasile Marc (AJF Cluj), Mircea Ciglenean (CJA Cluj) şi Szekely Zoltan jr. (AJF – CJA Maramureş), cel care l-a suplinit pe Cristian Balaj. Printre invitaţi s-a mai numărat şi Alexandru Boc, fostul vicepreşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Laurenţiu Danşa a prezentat realizările asociaţiei FOTO: TEODOR BIRIŞ Laurenţiu Danşa a prezentat realizările asociaţiei
FOTO: TEODOR BIRIŞ ©

Fiecare asociaţie şi comisie a prezentat în format power-point felul în care sunt organizate, cum sunt structurate ligile, ce fel de acţiuni întreprind pentru dezvoltarea fotbalului, cum reuşesc să-şi alcătuiască bugetele etc. Invitaţii din judeţele limitrofe au lăudat activitatea Asociaţiei „Cavalerii fluierului”, condusă de Laurenţiu Danşa, ale cărei proiecte sunt concepute de vicepreşedintele Radu Bitea. „Felicitări arbitrilor bihoreni! Sunteţi cu un pas înaintea noastră. Ne-aţi luat-o înainte şi sunteţi un model pentru toţi prin prisma acţiunilor întreprinse. Sper ca pe viitor să ţinem şi noi pasul cu voi. Este şi o ocazie bună pentru a socializa şi a împărtăşi din experienţa fiecăruia”, a spus Vasile Marc, preşedintele AJF Cluj. Şeful unui AJF care are arondate 83 de echipe de seniori şi 100 de echipe de juniori, astfel că într-o etapă are nevoie de 120 de arbitri la seniori şi de 106 la juniori.

Andreea Cîmpan a primit legitimaţia de voluntar FOTO: TEODOR BIRIŞ Andreea Cîmpan a primit legitimaţia de voluntar
FOTO: TEODOR BIRIŞ ©

O problemă pe care au scos-o în evidenţă reprezentanţii CJA-urilor a fost numărul redus de tineri care se îndreaptă spre arbitraj, ceea ce pe termen lung va duce la o penurie de arbitri. Seara s-a încheiat cu un turneu de minifotbal pe teren sintetic între selecţionatele arbitrilor din cele patru judeţe, după care combatanţii s-au relaxat în bazinele complexului şi au tras concluziile unei zile pline la cina festivă. „Am dorit ca tinerii să fie informaţi despre consecinţele pe care le poate avea consumul de substanţe nocive. Toţi am fost captivaţi de tema prezentată. De asemenea, modul de organizare a asociaţiilor şi comisiilor judeţene a suscitat un interes în rândul participanţilor. Invitaţii au apreciat iniţiativa noastră şi şi-au manifestat dorinţa ca astfel de activităţi să devină tradiţionale, organizate în fiecare judeţ”, a concluzionat Laurenţiu Danşa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase