Un magistrat brazilian ne vorbeste despre droguri

De Cristian Horgoș
Judecătorul brazilian
Judecătorul brazilian
Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Oradea găzduieşte luni, de la ora 13, o conferinţă susţinută de magistratul Armando Sergio Prado de Toledo, director al Şcolii de Magistratură – Sao Paulo şi judecător la Tribunalul de Justiţie al Statului Sao Paulo.

„Invitatul are o experienţă de peste 40 de ani în cadrul sistemului de justiţie, fiind implicat în prezent în activitatea de formare a magistraţilor din Brazilia.

Tema prelegerii pe care o va susţine invitatul nostru este legată de câteva problema actuale ale dreptului contemporan, probleme care se regăsesc și pe toate meridianele globului: traficul şi consumul de droguri respectiv efectele consumului de alcool asupra evenimentelor rutiere”, anunţă decanul orădean Valentin Mirişan.

Prelegerea va avea în vedere specificul sistemului de justiţie din Brazilia, precum şi problemele cu care acesta se confruntă pe cele două fenomene.

Vor participa, nu doar studenţi ci şi reprezentanţi ai instanţelor, parchetelor și ai structurilor de poliţie din Oradea, avocaţi, cadre universitare, etc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !