Un medic ajută, pictând, un copil să meargă

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Un medic ajută, pictând, un copil să meargă
Diana Drăguş e medic şi artist. Mai întâi de toate e un om cu „O” mare.

De şapte luni derulează online campania „Dar din dar”. O parte din fiecare tablou pe care îl vinde în cadrul campaniei merge spre o cauză nobilă. De ziua ei, Diana Drăguş oferă „O porţie cu dragoste”. „În ultimii ani recunosc că nu am acordat mare importanţă zilei mele de naștere. Anul acesta însă, sufletul meu mi-a şoptit ceva frumos. Şi cum să nu îţi asculţi sufletul când îţi şopteşte vorbe dulci? Așa s-a născut ideea de a organiza o expoziţie de pictură cu scop caritabil. Prima mea expoziţie de pictură. Şi cum altfel decât cu un număr de picturi egal cu numărul anilor pe care îi împlinesc, adică 38”, spune Diana.

afis dragus

Expoziţia va putea fi văzută în perioada 21-23 iulie la Bookafe pe str. Nicoale Jiga nr. 25. Vernisajul va avea loc joi 21 iulie la ora 18:00. Aşa cum ne-a obişnuit deja în cadrul campaniei „Dar din Dar”, la fel va proceda artista şi de data aceasta cu fondurile strânse din vânzarea tablourilor: 50% din profit va fi donat…De data aceasta Diana Drăguş a ales să deruleze o campanie de mai mare amploare.

„Am putut să aleg, spre bucuria sufletului meu doi beneficiari. O parte din fonduri va fi donată pentru a susţine campania «O porţie cu dragoste » a celor de la BooKafe pentru a oferi o masă caldă pentru 50 de persoane cu situaţie financiară grea, iar al doilea beneficiar este Sebastian Remus Crăciun. O minune de copil, care a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică la vârsta de 3 luni şi după multe intervenții chirurgicale, abia acum, la vârsta de 13 ani reuşeste să meargă cu ajutorul unui cadru însă mai are nevoie de alte operaţii şi nenumărate ore de recuperare pentru a merge fără suport”, spune Diana Drăguş.

dragus5

Taguri:


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor