Un nou val de manageri de spital

ORADEA – Marti a avut loc în cinci centre din ţară susţinerea examenului de absolvire a cursului de „management spitalicesc”, sesiunea a II-a, curs organizat de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti.

Peste 600 de candidaţi s-au prezentat în centrele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara, în vederea obţinerii titului de manager, calitate care îi conferă oricărui absolvent dreptul de a candida la concursul pentru ocuparea postului de manager de spital, organizat în perioada 17-25 noiembrie. La examenul de ieri au fost prezenţi şi dr. Gheorghe Oros, actualul manager al Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, dr. Sonia Drăghici, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Oradea, şi Marcela Pavel, juristul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.

Rezultatele, mâine
Examinarea a constat într-o probă scrisă tip-grilă şi depunerea unui plan de management. Corectarea lucrărilor se va face astăzi şi mâine la sediul SNSPMS. Tezele candidaţilor din Bucureşti vor fi corectate de către o comisie formată din cadre universitare din Cluj, Sibiu, Constanţa, Iaşi şi Craiova, iar cele ale candidaţilor care au urmat cursul în Cluj, Timişoara, Craiova şi Iaşi vor fi corectate de o comisie din Bucureşti. Rezultatele examenului vor fi afişate joi, pe site-ul SNSPMS, iar eventualele contestaţii vor fi primite în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor.

Viorica Borz

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase